Romanian
N-AI TU / YOU HAVE NOT
POSTED IN Romanian March 5, 2023
N-AI TU / YOU HAVE NOT
N-ai tu cai zburați în Lună,
Câte ziduri cresc în mine,
Câte antipământene
Vise pierd, să te privesc,
Nici mansarde mâzgălite
De atâta dor de tine,
Câtă stradă bat aiurea,
Tot sperând să te-ntâlnesc,N-ai tu vină, câtă lege
Mă condamnă la uitare
Când îți scriu prin parcuri versuri
Pe vreo scoarță de copac,
Și nici sfinți pierduți în stihul
Unei cărți cu dor și doare,
Rătăcită sub cămașa
Unui anticar sarac
Ce visează, de o viață,
Doar perechea ta de brațe
Că l-ar strânge în căderea
De la vreun etaj pustiu…N-ai tu poezie-n tine,
Câtă simt, de când te știu!Mugur DUMITRIU
……………………………….YOU HAVE NOT
You have not to moon flown horses ,
For the many walls inside me,
For the anti-earthly musings
That I lose, to look at you,
Nor attics scribbled with longing
for the you that only I see,
For the senseless streets that I walk,
Still hoping to meet you thru.You have no guilt, for the much law
That condemns me to oblivion
When through parks I write you poems
On some tree bark, any tree
And no saints lost into stanza
Of a book with pain and longing,
Lost under the shirt of some poor
Antiquarian’s esprit
Who is dreaming, for a lifetime,
That your pair of arms would catch him
As he falls from some deserted,
Empty floor… you do not do.You have no poems inside you,
As I feel, since I’ve known you!trad. M. M. Biela
RONDELUL TAU / YOUR RONDEL
POSTED IN Romanian March 5, 2023
RONDELUL TAU / YOUR RONDEL
Și arzi și te-ndoiești și crezi,
te frângi și iarăși dai semințe,
între miresme și căințe,
între ispite și zăpezi.Și urci din bezne în credințe
și cazi în noapte din amiezi.
Și arzi și te-ndoiești și crezi,
te frângi și iarăși dai semințe,Și-ți faci din patimă velințe,
te surpi, te-ntuneci, sângerezi,
și fulgeri iar de năzuințe…
Te frângi și iarăși dai semințe,
și arzi și te-ndoiești și crezi.Radu GYR
…………………………………….
YOUR RONDEL
You burn and doubt and you believe,
you break and then you germinate,
between fragrances and some griefs,
between temptations and snow fate.You climb from darkness into faith
and from noon into night fall straight .
You burn and doubt and you believe,
you break and then you germinate,From passion you make coverlet,
you crumble, darken and you bleed,
and flash again so passionate
you break and then you germinate,And burn, and doubt and then believe.
trad. M. M. Biela
N-AI TU / YOU HAVE NOT
POSTED IN Romanian February 25, 2023
N-AI TU / YOU HAVE NOTN-ai tu ploaie strânsă-n ceruri
Câte brațe ard în mine
Într-o anti-mbrățișare
Spulberată când și când
De năvoadele absurde
Ale unui lup-de-mare
Navigând la întâmplare
Între suflet și pământ,
N-ai tu nori bătuți de vânturi
Câte aripi dor în mine
Atârnând de omoplații
Unui zeu fără statui,
Nici vreo carte rătăcită
Printre pozele cu tine
Pe o bancă,
Pe o stradă,
În orașul nu-știu-cui…
N-ai tu…
… Că-s al Nimănui!
Mugur DUMITRIU………………………………
YOU HAVE NOT
You have not the rain in heavens
For the arms that burn within me
In an anti-hug enfolded
that is shattered now and then
By the fishing nets with no sense
Of some left to chance sea wolfer
Sailing haphazardly spirit
Between soul and earth, again
You have not some windswept cloudings
For the wings that ache within me
Hanging from the shoulder blades of
Some god without statues, thus
Nor some lost book that is misplaced
Among pictures of your presence
On some bench,
on some street maybe
in some town unknown to us …
You don’t have…
… for I’m No One’s!trad. M. M. Biela
Sunt o cometă / I am a comet
POSTED IN Romanian September 17, 2022
Sunt o cometă / I am a comet
Sunt o cometă. Oriunde m-aș duce, fiul meu
se ține după mine. Dâra pe care o lăsăm noi e de
lapte și disperare. Lacrimi nu: lacrimile nu ar avea cum să curgă
fără să-l rănească, asemenea lacrimilor astronauților care,
în lipsa gravitației, părăsesc ochiul sub forma unor biluțe și încep să
plutească în jur, izbindu-se de obiecte.De când ai plecat, înaintez anevoios printre roboți
de bucătărie făcuți după chipul și asemănarea
noastră: câteva smucituri, efort și vibrație, apoi rămân multă vreme
calzi, pradă celui mai pur abandon. Beau pe ascuns, uneori înainte
să culc copiii, alteori după, beau ca să
uit că mi-e rușine că fac asta, cum spunea cineva, deși am
învățat între timp că rușinea, la fel ca vina, sunt
emoții sociale. Un construct.Mai ții minte ploaia aia nebună, de sfârșit de lume, cu
trăznete și grindină căzând frenetic, ca niște ouă
aruncate cu ură peste marginea cuibului?
În momente ca alea, mamaie ar fi aprins candela de la Înviere,
să treacă primejdia. Plouă din nou, aplecați deasupra pieselor multicolore,
mamă, tată, fiu, construim un oraș în miniatură, cu poduri și drumulețe
întortocheate, tuneluri, șine de tramvai și bicicliști de lemn.
Din când în când, umerii
ni se ciocnesc ca sticlele într-o navetă de bere, aproape dureros, aproape
erotic. Aici e locul în care am iubit, aici e peronul de pe care am
vrut să, aici
tinerețea și marile speranțe de la 20 de ani, când totul e
Cuba Libre & anxietate. Aici e casa din care nu am mai plecat.
Fiindcă am venit să clădesc. Și clădesc.Iată-ne, la jumătatea distanței dintre burnout și fericire, aplecați
deasupra unui București de jucărie, compulsiile noastre s-au schimbat.Ceea ce dărâmă din greșeală Emanuel
noi reconstruim în urma lui, cu o viteză
uluitoare, încât până se întoarce el cu fața, totul e la loc cum era.
Ca și cum ne-ar fi frică să îl lăsăm să vadă lucruri
prăbușite, oameni puși la pământ.Și dacă nu ne putem pune la adăpost de lucrurile care
distrug așezările umane?
În insulele Galapagos există o roșie ale cărei semințe nu încolțesc
decât dacă au trecut prin tubul digestiv al unei
broaște țestoase uriașe. Gândește-te în felul ăsta la depresie,
la anii ăștia de tranzacții eșuate, în care am ajuns la capătul puterilor,
la capătul internetului. Sau la ziua aia de vară când, pe DN 10,
nu am fi avut cum să nu trecem și noi peste
toți câinii striviți pe asfaltul încins
fără să provocăm ceva și mai rău.Știu, m-ai rugat să nu-ți mai pun atâtea întrebări.
Și totuși ce facem noi aici, în lumina ecranelor, în zarva
micuță a corpurilor jucându-se?
Transfer de informații? Iubire? Stâlpi de susținere într-o
arhitectură a fricii?Aici e acasă. Ultima frontieră. Locul unde
râsetele noastre se împletesc, unde dragostea e mai mare
decât Catedrala Mântuirii Neamului.
Unde de atâtea ori ne-am strâns tare în brațe ca și cum de asta ar fi
depins ceva
saturația fotografiei sub platani speranța de viață a tucanilor
finalul poveștii depresurizarea cabineiși am adormit gândindu-ne la bani.
Anastasia GAVRILOVICI
…………………………
I am a comet. Wherever I go, my son
follows. The trail we leave is
of milk and despair. No tears: tears could not flow
without hurting him, like the tears of the astronauts who,
in the absence of gravity, leave the eye in the form of little balls and start
floating around, bumping into objects.Since you left, I trudge through kitchen robots
made in our image and likeness:
a few tugs, effort and vibration, then they remain warm
for a long time, prey to the purest abandon. I drink on the sly,
sometimes before I put the kids to bed, sometimes after, I drink to
forget that I’m ashamed of doing it, as someone said, though I’ve
learned in the meantime that shame, like guilt, are
social emotions. A construct.Remember that crazy, end-of-the-world rain with
thunder and hail falling frantically like eggs
thrown hatefully over the edge of the nest?
At times like that, Grandma would light the Resurrection candle,
to make the danger pass. It’s raining again, hunched over the multicolored pieces,
mother, father, son, we build a miniature city with bridges and
winding roads, tunnels, tram tracks and wooden cyclists.
From time to time, our shoulders
collide like bottles in a beer shuttle, almost painfully, almost
erotically. Here is the place where we loved, here is the platform from which I
I wanted to, here
the youth and great hopes of the 20s, when everything is
Cuba Libre & anxiety. Here is the home I’ve never left.
Because I came to build. And I’m building.Here we are, halfway between burnout and happiness, hunched over
a toy Bucharest, our compulsions changed.What Emanuel accidentally knocks down
we rebuild after him, with an amazing speed
that by the time he turns his face, everything is back to the way it was.
As if we were afraid to let him see things
crumbled, people knocked down.And if we can’t get away from the things that
destroy human settlements?
In the Galapagos Islands there is a tomato whose seeds do not sprout
unless it has passed through the digestive tract of a
giant tortoise. Think of depression this way,
of all those years of failed transactions, of being at the end of our rope,
at the end of the Internet. Or that summer day on the Route 10,
when we couldn’t help but run over
all the dogs squashed on the hot asphalt
without causing something even worse.I know, you asked me not to ask you so many more questions.
And yet what are we doing here, in the glare of the screens, in the miniature hustle and bustle
of bodies playing?
Information transfer? Love? Pillars of support in a
architecture of fear?This is home. The final frontier. The place where
our laughter intertwines, where love is greatest
than the Cathedral of the Nation’s Salvation.
Where so many times we’ve held each other tight as if something
depended on it
the saturation of the photo under the platans the life expectancy of toucans
the end of the story cabin depressurizationand we fell asleep thinking about money.
trad. M. M. Biela
Îmi scrie mama / My mother writes
POSTED IN Romanian September 16, 2022
Îmi scrie mama / My mother writesÎmi scrie mama: ”ți-am făcut mormânt,
Că nu se știe ce și cum și când…
Tu chiar dacă trăiești în București
Știu eu cât de străin și singur ești.
Are gărduț de fier ce ne desparte
Dar vom fi mai aproape după moarte.
E din beton. Să nu fii supărat
Dar toți vecini s-au asigurat.
Ți-am pus compot de vișini și gutui
Și dacă vrei să ți-l trimit să-mi spui.
A venit toamna. Vremea e ploioasă
Și poate n-ai să poți veni acasă.
Să nu te culci târziu. știu eu cum ești
ȘI să te-mbraci mai gros, să nu răcești.
Noroc și sănătate, dragul meu.
Mormântul de beton l-am plătit eu”…Mircea Micu
………………………
My mother writes
My mother writes: “I’ve made your tomb, then
For no one knows the what and how and when…
Although in Bucharest you live so far
I know how foreign and lonely you are.
It has an iron gate that sets our length
But we’ll be closer after death.
It’s made of concrete. Angry do not be
For all the neighbors do agree.
I’ve made you cherry and quince compote though
And if you’d like to get it, let me know.
Autumn is here. The rainy weather’s gloam
And you may not be able to come home.
Don’t stay up late. And wear a thicker coat
I know you well, so you don’t catch cold.
Good luck and good health, my dear son .
I paid for your tomb, so it’s done”…trad. M. M. Biela
Dragoste nemărturisită / Unconfessed love
POSTED IN Romanian September 16, 2022
Dragoste nemărturisită / Unconfessed love
Eu miercuri iar am fost la farmacie.Era o farmacistă
Sensibilă, pedantă, tristă.
Și m-am rugat timid să-mi facă bon.
Ea l-a făcut cu chimic și-a oftat,
Ea a oftat așa, nemotivat;
Și doar făcea cu chimicul un bon!
Și am tușit încet și-am zis pardon …Eu miercuri iar mă duc la farmacie.
Emil BRUMARU
……………..
Unconfessed love
On Wednesday again I went to pharmacy.There was a pharmacist
Sophisticated, sad, with wist.
And shyly for a receipt I tried
She did it with ink pencil and she sighed,
She wantonly sighed, like that;
And she made with ink pencil a receipt!
And I said sorry and I coughed discreet…On Wednesday again I’ll go to pharmacy.
trad. M. M. Biela
Cantec naiv / Naive song
POSTED IN Romanian September 14, 2022
Cantec naiv / Naive songDe ce nu vrei să-nnebuneşti la ora cinci
După-amiază, când e-atât de bine,
Şi în sufrageriile adânci
Să faci pe preşuri tumbe dulci cu mine?M-aş milogi-n dulapuri vechi să-ţi pui
Rochia moale şi, rămasă goală,
Ne-am bate cu lichioruri amărui
De chimion şi mentă glacială.Iar către-amurg, făr-a mai ţine minte
Cine suntem, aproape de mătasă,
Îngenunchind pe paturile sfinte,
Am da cu sufletele noastre foc la casă!Emil Brumaru
……………………………
Naive song
Why won’t you like to go crazy in afternoons
At five o’clock, when everything is good
And in the deepest living-rooms
roll sweetly on the mats with me you could?I’d beg you in old cabinets to lay
Your soft dress, and while naked, glint,
A bitter liquors fight we’d fray
Of cumin and of icy mint.And by zenith, without any recalls
Of who we are, silk-like glistening,
On the holy beds together kneeling
We’d set the house on fire with our souls!painting, Elena Khimenes
trad. M. M. Biela
Cei singuri / The lonely ones
POSTED IN classic poetry, Romanian August 22, 2022
Cei singuri / The lonely ones
Cei singuri cu adevărat
Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut;
Dar cei pe care-un gând îndepărtat
Îi poartă prin necunoscut,
Spre toţi acei ce plâng câte-au pierdut…Cei singuri cu adevărat
Sunt toţi acei ce se pricep să tacă —
Sunt cei ce merg şi nu se mai opresc,
Sunt cei ce duc sub haina lor săracă,
Sub lutul omenesc,
Secrete bogăţii necunoscute —
În alte lumi setoşi să le strămute…Cei singuri cu adevărat
Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades,
Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat,
Nu pentru gândul lor neînţeles —
Dar pentru ce, mergând o viaţă ‘ntreagă,
Ei totuş n’au putut să înţeleagă…Nu te gândi la scunda lor chilie!
Chilia lor e sufletul lor mare!
— Îi vezi trecând, şi îi aştepţi să vie;
Îi vezi pierzându-se în depărtare:
În orice parte sânt,
Şi ‘nuntrul lor, duc un întreg pământ!…În mijlocul oraşelor trăiesc!
Şi-oraşele, cât sunt de frământate.
Ei trec ca nişte răzleţiţi prin ele,
– Fantastice corăbii ne ‘nfrânate,
Ne ‘nvinse de talazurile grele…Ei trec,
Pe străzile ce furnică de lume,
Pe uliţe cu fabrici zgomotoase,
Prin pieţele mizeriei din lume…
Ei trec —
Nu ştie nimeni, unde anume!
Ei trec, ei trec — sunt acul grav ce coase
Bucată cu bucată risipirea
De petice din sufletul cel mare,
Ne ‘nchipuit, neaşteptat, pe care
Doar îl visează numai omenirea…MIHAI SĂULESCU
…………………..THE LONELY ONES
The truly lonely ones
Are not the ones who mourn what they have lost;
But those who by a thought that runs
Are carried through unknown exhaust,
To all those who mourn for what they have lost…
The truly lonely ones
Are all those who on quiet dote –
Are those who walk and never stay,
Are those who underneath their poor coat,
Under the human clay,
They carry unknown secret fortunes loads –
Thirsty to move them into other worlds…
The truly lonely ones
Are those who see, are those who often weep,
Not for themselves – but for what they’ve learned once,
Not for their mislead thought deep –
But for what, a lifetime of heave,
They still could not perceive…
Don’t think of their small home!
Their home is their big heart!
– You see them pass, and wait for them to come;
You see them fade away into the light:
And wherever they were,
Within them a whole earth they bear!…
In the midst of cities they live!
And oh, how troubled all those cities are.
Like strays they wander through them all
– Fantastic ships unhinged, afar,
Unbeaten by the heavy waves haul…
They pass
Through bustling with people alleys
Through lanes with noisy factories
Through the squares of world’s miseries…
They pass –
And where they go nobody knows!
They pass, they pass – heavy needle that sews
Piece next to other piece the scattering
Of patches from the great soul,
Unimagined, unexpected at all,
Which only humanity is dreaming…
trad. M. M. Biela
Chiar pasarea / Even the bird
POSTED IN classic poetry, Romanian August 22, 2022
Chiar pasarea / Even the bird
Obida vine ca sa treaca.
De ce fugi, omule, de tine?
Au nimeni nu-i sa te-nteleaga,
Sa te asculte, sa te-aline?Sarata-i lacrima ca marea
Si mult amara-i ca pelinul,
Sa n-o impaci cu razbunarea,
Sa nu o tulburi greu cu vinul.De-o lume mare fie-ti dorul,
De casa si de codrul verde.
Chiar pasarea ce stie zborul
De una singura se pierde.Dumitru Matcovschi
………………………….
Even the bird
The sorrow comes only to pass.
Why from yourself you’re running, man?
Is there no one to understand you,
To listen, to comfort you then?The tear’s as salty as the sea
And very bitter as th’wormwood,
Don’t dwell peacefully in revenge,
Don’t cloud it hard with wine so good.Long for the great encompassed world,
For home and for the green woods crossed.
Even the bird that knows to fly
Alone, all by itself, is lost.
painting, Mihai CRISTE
trad. M. M. Biela
ITI GHICESC IN PALMA / I’M READING YOUR PALM
POSTED IN classic poetry, Romanian August 1, 2022
ITI GHICESC IN PALMA / I’M READING YOUR PALMÎţi ghicesc în palmă:
Ai genunchi, călcâie şi dinţi,
Ai fruntea rotundă şi calmă
Şi glezne fierbinţi.
Îţi ghicesc în cafea:
Ai coapse cu pielea bălană,
Îţi ghicesc în stele, în stea:
Eşti tânără, tânără, abia codană.ZAHARIA STANCU
…………….
I’M READING YOUR PALM
I’m reading your palm:
You’ve got knees, heels and teeth neat,
You’ve got forehead round and calm
And sensual feet.
I’m reading your coffee cup:
You’ve got thighs skin pearl,
I read your stars, your star, up:
You’re young, young, just a girl.trad. M. M. Biela
