translated Romanian-English

Aiko Monzaemon, curtezană / Aiko Monzaemon, courtesan

POSTED IN contemporary poetry, translated Romanian-English September 26, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Aiko Monzaemon, curtezană / Aiko Monzaemon, courtesan


Nu am făcut niciodată dragoste de două ori cu același bărbat.
Unii spun că aș fi o stricată,
însă credeți-mă: sunt cea mai sfioasă persoană
pe care nu o cunoașteți,
singura fecioară pe care luna o înțelege
și îi dă bani de țigări după ce se spală,
se-mbracă și pleacă pe străzi pustii
în căutarea unui fruct de nimic
pe care l-aș putea prezenta ceremonios și mamei, și labiilor
mele.
Dacă aș face același lucru de două ori,
lumea nu ar mai avea nici un sens.
Dacă aș face același lucru de două ori,
ar trebui să mă sinucid ca suratele mele din Saitama.
Totul se transmite prin repetiție,
și vinovăția, și jalea, și frigul, și nebunia.
Eu nu o să repet nimic.
Nu o să calc din nou în locul acela
în care am trăit extazul, deznădejdea, mânia –
animalul ăsta nemilos
cu care te hârjonești și-i vorbești, care așteaptă și încuviințează
fățarnic
când îl alungi,
deși nu caută decât să ți se așeze în poală
pentru totdeauna.


CLAUDIU KOMARTIN

……………………..

Aiko Monzaemon, courtesan


I’ve never made love twice to the same man.
Some say I’d be rotten,
but believe me: I am the most shy person
which you do not know,
the only virgin the moon understands
and gives her cigarette money after washing,
she dresses and walks the deserted streets
in search of a fruit of nothing
which I could ceremoniously present to both my mother and
my labia.
If I did the same thing twice,
the world would be meaningless.
If I did the same thing twice,
I should commit suicide like my Saitama sisters.
Everything is transmitted through repetition,
guilt, and grief, and cold, and madness.
I won’t repeat anything.
I won’t step on that place again
where I lived ecstasy, despair, anger –
this ruthless animal
you harass and talk to, who waits and nods
hypocritically
when you drive him away
although he only seeks to sit on your lap
forever.

traducere, Maria Magdalena Biela

„Nici în cer, nici în mijlocul oceanului, nici în peșterile din munți” / “Neither in the sky, nor in the middle of the ocean, nor in the caves of the mountains”

POSTED IN contemporary poetry, translated Romanian-English September 26, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Nici în cer, nici în mijlocul oceanului,
nici în peșterile din munți” /
“Neither in the sky, nor in the middle of the ocean,
nor in the caves of the mountains”

 

Doctore, doctore, nu rânji încă, nu ți-ai găsit omul.
Sunt mai sarcastic decât tine la orice oră,
iar despre cinism mai bine să nu vorbim
e cam prea devreme, nu crezi?
Știu, am rămas doar noi doi,
deși aș fi preferat ca-n locul tău să fie
un barman,
un împătimit de pariuri,
o midinetă.
Chestia asta chiar n-a depins
de mine sau de tine,
așa că să nu ne rățoim unul la altul
și nu, n-o să mă convingi să mă piș în plosca aia.
Doctore, doctore, nu te juca de-a Dumnezeu
cu mine, s-ar putea să-mi smulg perfuzia
și să te strâng de gât cu ea până apare o infirmieră.
Simt că încă mai pot – știi și tu asta,
de aia încerci să mă vlăguiești, încet și sigur.
Te simt, golănașule, frate,
ca pe unul pe care-l cunosc de tare demult.
Doctore, ești la fel ca mine și nici unul din noi
nu mai pleacă de-aici.

Spelunca asta a ta
și-a pierdut toți clienții de vază
și tu suferi că n-ai prins trenul ăla la care visaseși.
Dar uită-te încoace și spune-mi că nu te
recunoști măcar puțin în situația asta jenantă pe care
e de datoria ta s-o tratezi.
Poate că și corpu-ăsta al meu o fi
ceva mai mult decât inconvenientul care-ți amână
micuțul flirt cu asistenta bondoacă.
Doctore, te văd tot mai neclar
carcasa asta părăginită mă lasă baltă.
Știu că nu crezi în ce faci și că nu îți mai pasă,
știu că ai rămas doar cu mine
și amândoi am fi preferat să fim în altă parte acum,
să-mi cânte un trompetist berber,
să-mi toarne mimozele-n pahar câte o vodcă mică,
să pun pe masă cu instinct de killer
chinta regală care te salvează
în ultima clipă.

CLAUDIU KOMARTIN

……………………


“Neither in the sky, nor in the middle of the ocean,
nor in the caves of the mountains”

Doctor, doctor, don’t smile yet, you haven’t found your man.
I’m more sarcastic than you any day,
and cynicism is better left unsaid
it’s a little early, don’t you think?
I know, it’s just the two of us,
although I would have preferred instead of you
a bartender, a gambler, a demi-monde.
This thing really didn’t depend
on me or you,
so let’s not get mad at each other
and no, you’re not gonna get me to piss in that bedpan.
Doctor, doctor, don’t play God with me,
I might rip out my IV
and strangle you with it until a nurse shows up.
I feel like I still can – you know that, too
that’s why you’re trying to weaken me, slowly and surely.
I feel you, punk, bro,
like someone I’ve known for a long time.
Doc, you’re just like me
and none of us is leaving here.
This dump of yours
has lost all its top customers
and you’re suffering because you didn’t catch that train you dreamed of.
But look over here and tell me you don’t
feel yourself at least a little bit in this embarrassing situation
that it’s your job to deal with.
Maybe this body of mine is
more than just the inconvenience that delays
your little flirtation with the dumpy nurse.
Doc, you’re getting fuzzier and fuzzier,
this dilapidated carcass is giving me a hard time.
I know you don’t believe in what you’re doing and you don’t care anymore,
I know that you’re left with just me
and we both wish we were elsewhere right now,
playing me a Berber trumpet,
mimosas to pour me a little vodka,
to put on the table with a killer instinct
the royal flush that saves you at the last minute.


traducere, Maria Magdalena Biela

autoportret cu saxofon / self-portrait with saxophone

POSTED IN contemporary poetry, translated Romanian-English September 26, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

autoportret cu saxofon / self-portrait with saxophone

nu îți vorbesc pre limba veacului, pentru că
limba veacului
e peltică
și rea la gust.
o să trebuiască să o spun altfel, să sap șanțuri de apărare,
să ridic turnuri
în jurul a ceea ce am crezut că poate scânci
cu glasul fiului meu?
cheamă-mă
și o să-ți povestesc în amănunt ultimele progrese ale
tehnocraților care îmi înlocuiesc sângele
și poartă negocieri cu luna plină de deasupra
bursei de mărfuri eu când
aud un saxofon este brooklyn
iar placiditatea de metal iresponsabil a paternității mă
lasă lat
ca metodele cele mai sofisticate
pe care ai mei le-au brevetat de la
ultima febră bubonică-ncoace desigur nu e
mare lucru să crăpi craniul
unei primate melancolice care nu vrea decât să se
întoarcă printre ai ei să i-l umpli cu electrozi desigur
aceste experimente ne vor ajuta să aflăm totul
despre supraviețuire chiar și
în absența iertării despre ce lăsăm în urmă
și despre privilegiu la subiecții ce râd prea des și fără motiv
aproape epuizați aproape euforici
înaintând prin
praful care se joacă așa de frumos în lumină.


CLAUDIU KOMARTIN

………………….

self-portrait with saxophone

 

I’m not talking to you in the language of the age, because
the language of the age
is lisp
and bad to the taste.
I’ll have to put it another way, to dig defensive ditches,
to erect towers
around what I thought might whimper
with my son’s voice?
call me
and I’ll tell you in detail the latest progress
of the technocrats who replace my blood
and negotiate with the full moon above
the commodity exchange I when
I hear a saxophone it’s brooklyn
and the irresponsible metal placidity of fatherhood
astonishes me
like the most sophisticated methods
which my folks have patented since
the last bubonic fever of course
it’s no big deal to crack the skull
of a melancholy primate who wants nothing more than
to return to its own kind and fill it with electrodes, of course
these experiments will help us find out everything.
about survival even.
in the absence of forgiveness about what we leave behind…
and about privilege in subjects who laugh too often for no reason.
almost exhausted almost euphoric
walking through
the dust that plays so beautifully in the light.


traducere, Maria Magdalena Biela

GER / FROST

POSTED IN contemporary poetry, translated Romanian-English September 26, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


GER / FROST

Tatăl meu. Descoperit târziu, de mine: fiul,
al lui, după o droaie de sancțiuni, sentințe, decepții.
K_aput. El,
pentru mine, atâta timp, doar
pretext. Nebuloasă
în versuri, cu urmări discutabile. Tătuca.
Poemele cu. Nu așa.
Până când am avut evidența unei neglijențe
nu ticăloase: nu față de el,
față de ceea ce se cerea spus. Nici chiar fățarnic,
n-aș zice,
poate doar prost orientat. Suspicios. Rău dresat.
Meschin.
Tata. Cu tubul lui de oxigen, atât de pur în sfârșit.
Luat cu mine în poezie
să nu mai fie atâta ger aici, unde încerc să mă folosesc,
într-un loc ticsit,
de puțin. Să-mi căptușesc spațiul ăsta luat în arendă
cu decât și cu prin. Nu mă dau rănit, ar fi prea de tot. Nu e
printre tainele mele să ies basma curată, să mă,
cum ar veni, scot. Atât încerc,
să nu irosesc. Respirația. Ta. Tată.
Care ți-e drămuită, acum, de o valvă și-un manometru.
Ți-o spune, în timp ce te scrie,
creația ta, destrămată sub baloții ăștia de
milă sălcie.

CLAUDIU KOMARTIN

……………………….

FROST


My father. Discovered late, by me: the son,
his, after a lot of sanctions, sentences, deceptions.
K_aput. He,
for me, for so long, only
pretext. Nebula
in verse, with questionable consequences. Daddy.
The poems with. Not like that.
Until I had the evidence of a neglect:
Not wicked: not towards him,
to what needed to be said. Not quite hypocritical,
I wouldn’t say that,
perhaps just misguided. Suspicious. Badly trained.
Petty.
Dad. With his oxygen tank, so pure at last.
Taken with me in poetry
so it won’t be so frosty here,, where I’m trying to make use,
in a cluttered place,
of little. To wainscot this rented space of mine
with than and through. I don’t pretend to be wounded, it would be too much. It’s not
my way to get myself off scot-free,
as it were. That’s all I try,
not to waste. Breathing. Yours. Dad.
Which is now being shored up by a valve and a pressure gauge.
Is telling you as he writes you,
your creation, shattered under these bales of
of brackish pity.

 

traducere, Maria Magdalena Biela

drum rece / cold road

POSTED IN contemporary poetry, translated Romanian-English September 26, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

drum rece / cold road

ca să nu te supui, stai singur. e secolul supunerii.
ca să nu aderi, stai singur. e secolul aderărilor.
ca să nu fii „în rînd cu lumea”, stai singur.
e secolul neieşirii din rînd.

chiar cînd ţi-e puţintel dor
pînă şi de vorbăraia menită să ucidă liniştea
– liniştea e cea mai mare sperietoare a vremii -,
alegi să fii singur. un individualist, un ins dubios!

stînd sub copaci cu capul plecat pe o carte
(te încearcă în glumă cînd şi cînd teama
pentru gîtul dezgolit la ceafă), eşti fericit:
tocmai ai aflat

că şuşaua colbuită spre drumul judeţean
unde frigul te albăstrea în copilărie se cheamă
drum rece, că drum rece era şi peste sat,
calea păsărilor migratoare spre deltă.

dar: în zilele cînd nu mai înţelegi nimic
şi cărţile nu-ţi mai spun nimic
iar străinul se desparte şi de el însuşi.
cînd auzi pulsul singurărăţii bătînd ritmic
în cap ca un ciocan, anxietatea îşi ridică
botul ud de sînge din pieptul tău,
sigură de sine şi lacomă ca leul
călare pe antilopa ţintuită la pămînt.

fără puteri zile şi zile pe gheaţa de-un deget
(ce transparenţă!), înviezi brusc la vederea
feţelor din străfunduri. tot aplecat,
formele iraţionale să le distingi
în evantaiul lor de sensuri, încerci să-ţi spui
singur o poveste. însă, la fel de abur,
de imponderabil ca atunci cînd eşti fericit,
îţi dai seama că ai uitat toate cuvintele.

doar apa foşneşte dedesubt încontinuu.


MARIANA CODRUT

……………………..

cold road

so as not to obey, stand alone, it is the century of obedience.
so as not to adhere, stand alone, it is the century of adherence.
so as not to “comply with others”, stand alone.
it is the century of not getting out of line.

even when you miss a little
even the chatter meant to kill the silence
– silence is the greatest scarecrow of the time -,
you choose to be alone. an individualist, a shady fellow!

sitting under the trees with your head bowed on a book
(jokingly now and then you fear
for the bare back of your neck), you are happy:
you just found out

that the cobbled path to the county road
where the cold blued you as a child is called
cold road, that cold road was also over the village,
the path of migrating birds to the delta.

but: on days when you no longer understand anything
and the books don’t tell you anything
and the stranger is also parting with himself.
when you hear the pulse of loneliness beating rhythmically
in your head like a hammer, your anxiety rises
its blood-soaked snout from your chest,
self-assured and greedy like the lion
riding on the antelope pinned to the ground.

powerless for days and days on the one-finger ice
(what transparency!), you suddenly come alive to the sight
of the faces from the depths. still bent over,
the irrational shapes to distinguish
in their fan of meanings, you try to tell yourself
alone a story. but just as steamy,
as imponderable as when you’re happy,
you realize you’ve forgotten all the words.

only the water rustles underneath continuously.


traducere, Maria Magdalena Biela

noua zi / the new day

POSTED IN contemporary poetry, translated Romanian-English September 26, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

noua zi / the new day


Rîndunica din cuibul de sub streaşină se puse pe ciripit. Desigur, saluta noua zi. Iată, cum nu?, pereţii începuseră să se albească, se crăpa de ziuă. Îmbujorată, mama s-a ridicat din pat, s-a îmbrăcat tăcută, fără zgomot şi a ieşit din casă – cu porcul şi cu găinile nu-i de glumă la ora asta, rup uşile de foame! Iar vaca trebuie mulsă, că îndată trece cireada pe la poartă.

Noaptea plouase bine de tot. Cu cizmele de cauciuc încălţate direct pe pielea caldă, fără şosete, mama clefăi prin glodul ogrăzii ba spre poiată, ba spre ocol, ba spre magazie, întrebîndu-se poate a mia oară: măi, cum o fi arătînd ofiţereasa aceea din al doilea război mondial, prăvălită de pe murgul cel falnic? Abia plecase biata rusoaică de la vecinii părinţilor după ce-şi spălase sîngele femeiesc în ligheanul cerut prin semne. Abia ajunsese în popuşoaiele satului de pe malul Prutului, cînd un glonţ întîmplător – de-al ruşilor? de-al românilor? de-al nemţilor? – i-a găurit capul. Şi aşa a găsit-o un consătean, cu faţa în glod. Iar calul (murg, da, da, spuneau gospodarii în şura cărora se primenise), ia-l de unde nu-i! Cu mintea necoaptă, mama n-a întrebat atunci: dar fata cum era? Şi chiar dacă ar fi întrebat, probabil i s-ar fi răspuns doar atît: frumoooasă, bre, omule, ce să mai vorbim?! Abia mult mai tîrziu, mai ales cînd ploua, mintea ei nu mai scăpa de obsesia: ce ochi avea rusoaica? Şi părul…?

Dumnezeu s-o ierte, săraca!, spuse tare, turnînd grăunţele în troacă. Apoi şi-a făcut cruce, poate a mia oară.

 

În urma mamei, tatăl s-a sculat şi el iute şi lipa-lipa desculţ pînă la geam. Cu o mînă ţinîndu-şi izmenele, cu cealaltă dînd deoparte de-un lat de palmă storul, aruncă o căutătură afară: sîrmele de rufe străluceau îmbrobonate cu mii de mărgele de apă, zarzărul şi salcîmii grei de frunze erau uzi, portiţa şi gardurile de scînduri, ude şi negre. Doar o dungă de zare sclipea luminoasă. Cu colţul ochiului, văzu flaneaua roşie a nevestei în drum spre fîntînă. Ar fi trebuit să se îmbrace şi el şi s-o pornească la treburi, că doar nu-i duminică. Acuş! S-a furişat în celălalt pat, la picioarele copilei care dormea cu faţa la fereastră. Fetica, fetica!, murmura liniştitor înghiţindu-şi cu zgomot scuipatul, în timp ce-şi strecura cu grijă sexul întărit între petalele ei roz…

Rîndunica din cuibul de sub streaşină începu să se zbată şi să ţipe ascuţit: ucigaşul azurului, ucigaşul azurului, ucigaşul azurului! Poate că cineva ar fi priceput ce zice. Dar nimeni n-a auzit-o, toţi fiind ocupaţi cu ale lor. Primele raze de soare pipăiau fruntea umezită de somn, intrau printre pleoapele transparente ale fetiţei. Iar în ogradă, lighioanele hămesite zbierau şi băteau din aripi, nedîndu-şi rînd la mîncare.

MARIANA CODRUT


* Cu acest text literar Mariana Codrut a obtinut Premiul Spiegelungen pentru proza scurta pe anul anul 2020 la cocursul ” Microlite:dincolo de Celan”, organizat de Institut für Deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas al Universitatii Ludwig-Maximilian din München.
Ca urmare “Noua Zi” a fost publicata in reviste din Germania si Ucraina.

 

…………………………


the new day


The nestling swallow under the eaves started chirping. Of course, greeting the new day. Well, why not?, the walls had begun to whiten, the dawn was breaking. Blushing flushed, mother got out of bed, dressed silently, noiselessly, and went out of the house – with the pig and the hens, it’s no joke at this hour, they break the doors of hunger! And the cow must be milked, because the herd any moment now will pass by the gate.


In the night it rained heavily. With her rubber boots directly on her warm skin, without socks, the mother splashed her way through the muddy yard, now to the barn, now to the cow-shed, or to the store room, wondering for the thousandth time: man, what would that World War II officer’s wife looked like, fallen off her noble chestnut stud ? The poor Russian woman had just left her parents’ neighbors after washing away her female blood in the laver asked for by signs. She had just arrived in the village’s maize on the bank of the Prut river, when a stray bullet – from the Russians? from the Romanians? from the Germans? – pierced her head. That’s how a fellow villager found her, with the face in the mud. And the horse (chestnut, ye, ye, said the householders in whose barn she had freshened up), vanished into thin air! With a green mind, the mother didn’t ask then: but what was the girl like? And even if she had asked, she would probably have been answered just that: pretty lady, man, what more can we say? ?! Only much later, especially when it was raining, did her mind not escape the obsession: what eyes did the Russian woman have? And the hair …?

God forgive her, poor thing!, she said loudly, pouring the grains into the trough. Then she made a cross, maybe for the thousandth time.

After the mother, the father got up quickly and stealthily barefoot to the window. With one hand holding his drawers, with the other hand setting aside a palm wide the blinds, he took a peek outside: the wires of laundry shone adorned with thousands of water beads, the heavy leafy apricot and acacias were wet, the gate and plank fences, wet and black. Only a horizon stripe shone brightly. Out of the corner of his eye, he saw his wife’s red flannel on the way to the well. He should have gotten dressed and set to work, because it’s not Sunday. Soon!
He snuck into the other bed at the feet of the sleeping child facing the window. Girlie! girlie!, he murmured soothingly, swallowing his spitting with a noise, while ‑ he carefully slipped his hardened sex between her pink petals …

The nestling swallow under the eaves began to struggle and scream shrilly: the killer of the azure, the killer of the azure, the killer of the azure!
Maybe someone would have understood what it was saying. But no one heard it, all being busy with their own. The first rays of sunlight were touching the sleep-dampened forehead, coming through the little girl’s transparent eyelids. And in the yard, the famished beasts were screaming and flapping their wings, not taking a turn to eat.

 


*With this literary text Mariana Codrut won the Spiegelungen Prize for short prose for 2020 at the competition “Microlite: beyond Celan”, organized by the Institut für Deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas of the Ludwig-Maximilian University of Munich.
As a result “New Day” “was published in magazines in Germany and Ukraine.


tranlation, Maria Magdalena Biela

Orez cu lapte în Praterstrasse / Rice pudding in the Praterstrasse

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English September 26, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Orez cu lapte în Praterstrasse / Rice pudding in the Praterstrasse


Trăiam între rai și iad la propriu,
eram supli, nervoși, ne tăceam
cu o mătăsoasă duioșie unul pe altul,
ne ștergeam coșmarurile,
ne făceam paturile, ghetele,
ne dam pe gheața ei de viață.
Uneori observam realitatea.
Atunci, ceva se ghemuia
în colțul cel mai umbros al casei
și începea să ne scâncească la piept.
Era un pui de realitate, ca și noi.
Singur și trist, șoptea printre lacrimi
„Luați-mă și pe mine între rai și iad!
Băltoaca asta în care trăiesc m-a obosit.
Nu-mi mai pot mânca nici măcar orezul cu lapte,
nu mai are gust de atâtea gunoaie pisate,
de atâtea cuvinte îngâmfate și reci.”
Ce să faci cu un pui de realitate
care-ți scâncește la piept?
L-am luat cu noi, între rai și iad.
Pare mai vesel de atunci
sau, oricum, mai echilibrat.
Își mănâncă pofticios orezul cu lapte
și, lucru rar la un pui de realitate,
visează cu ochii deschiși
și se prăpădește de râs.
E molipsitor.


(Mariana Marin)

…………………

Rice pudding in the Praterstrasse


We were living between heaven and hell literally,
we were slender, nervous, we’d silence
each other with a silky tenderness,
we’d wipe our nightmares,
we’d make our beds, our boots,
we’d go skating on goddamn ice of life.
Sometimes we’d notice reality.
Then something would squat
in the darkest corner of the house
and would begin to whimper in our chests.
He was a reality-cub, just like us.
Alone and sad, whispering through tears
“Take me also between heaven and hell!
This puddle in which I live made me tired.
I can’t even eat my rice pudding anymore,
it’s tasteless because of all the crushed rubbish,
all the smug and cold words”.
What to do with a reality-cub
who whimpers in your chest?
We took it with us, between heaven and hell.
He seems happier since then
or, anyway, more balanced.
He eagerly eats his rice pudding
and, which is odd for a reality-cub,
he dreams with his eyes open
and bursts out laughing.
It’s contagious.


traducere, Maria Magdalena Biela

Cantecul nebunului / The fool’s song

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English August 26, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cantecul nebunului / The fool’s song

Ei sunt cuminti…
Eu sunt nebun…
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu —
Poate ca ce-l cuminte-s Eu —
Desi de cite ori le-o spun,
Eu pentru Ei… sunt tot nebun…

Ei mă urasc ca nu-s ca Ei…
Eu îi iubesc ca nu-s ca Mine…
Ei beau
Si mint fără rusine —
Si-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun.. ca nu-s ca Ei…

Lor nu le place amanta Mea…
Mie nu-mi place amanta Lor…
Ei vad cu ochii tuturor
Femeia…
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei —
Amanta Mea…

Dar cum din Ei toti numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc —
Si fiindca nu-mi va parea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!…

ION MINULESCU

………………………………

The fool’s song

They are the wise…
I am the fool…
But since I’m who I’ve always been –
Maybe the wise one’s me therein-
Though everytime I’d tell them full
For them I’m still and always fool.

They hate me for like them I’m not…
I love them for they’re not like me…
They drink
And then lie shamelessly —
And in the eyes of my friends’ lot
I’m still fool… for like them I’m not…

My lover they don’t like at all…
I do not like their lover either…
With everyone’s eyes they see her
The woman…
I can’t see her soul
Except with my own eyes
My all…

But since of them all only I
am not like them,
I’ll go tranquille
to madhouse of my own free will–
And since I won’t be sorry, aye,
The wise one will be still me..I…

 

Translation, Maria Magdalena Biela

30 și ceva de ani / 30 or so years

POSTED IN contemporary poetry, translated Romanian-English August 26, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

30 și ceva de ani / 30 or so years

30 și ceva de ani
și tocuri nesigure
deasupra unui oraș înțepat de artificii
ne adunaserăm să privim sfârșitul unui
secol prin obiective întoarse
și imaginile celor apropiați se făcuseră
subțiri cât bățul de chibrit
sfârâiau rapid și se stingeau în paharele
cu șampanie
peste tot în jurul meu bărbați țineau de
mijloc femei bătrâne și le spuneau
să nu se teamă
dar fețele lăsate tremurau, cutele se
adânceau și păreau gata să intre
în mormânt
ce prostie teama când ești deasupra unui oraș
și poți vedea mersul celorlalți fără ca ei să știe
strigătele și râsetele lor de pescăruși confuzi
care-și fac din confetti un refugiu

00:10 e un timp nou și nu simt nimic diferit
nu mi-e teamă și niciun tânăr nu
îmi șoptește să am curaj
picioarele sunt încordate, da, genunchii obosiți,
dar aș putea aștepta aici

ANDREEA APOSTU

……………………………

30 or so years

30 or so years
and insecure heels
over a city stung by fireworks
we had gathered to watch the end of a
century through turned lenses
and the images of those close to us had become
thin as a matchstick
they sizzled quickly and went out in their glasses
with champagne
all around me men held
old women and told them
not to be afraid
but the falling faces trembled, the wrinkles
deepened and seemed ready to enter
the grave
what nonsense fear when you are above a city
and you can see the way others walk without them knowing
their shouts and laughter of confused seagulls
making confetti their refuge

00:10 It’s a new time and I don’t feel anything different
I’m not afraid and no young man
whispers to me to have courage
legs are tense, yes, knees tired,
but I could wait here

traducere, Maria Magdalena Biela

Prezența ta / Your presence

POSTED IN contemporary poetry, translated Romanian-English August 26, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prezența ta / Your presence

Prezența ta, un corp greu dislocând aerul,
e unul dintre lucrurile la care îmi place să
mă gândesc
când frica își sapă tranșee în camera mea
pentru un război de uzură
sunt moduri de a vedea oameni și moduri de a-i simți
cu partea lăuntrică a pielii
așa cum insectele pot simți o ușoară vălurire a aerului
de către o mână ostilă
și să zboare în ultima clipă
ele gustă lumea prin antene
eu
prin organul mai mare decât inima care
mă închide perfect
până la ultimul nasture
Prezența ta, deci, un corp greu,
apropiindu-se
făcând aerul să se împingă
și răsuflarea să se oprească pe vârful
limbii
făcând soldații drepți de plumb să se înmoaie
ca figurinele de lut trimise pe ape
Iubesc și asta ar fi un lucru banal ca
o linguriță de zahăr într-o cană cu ceai
dacă n-ar interveni mai întâi distanța
și-apoi anii de care ai nevoie ca să fii tot tânăr
Ar fi banal dacă apropierea ta nu m-ar tulbura
așa cum apropierea rapidă a unei mașini
tulbură, pe un drum întunecat,
animalele mici

ANDREEA APOSTU

……………………..

Your presence

Your presence, a heavy body displacing the air,
is one of the things I like to
think about
when fear digs trenches in my room
for a war of attrition
there are ways to see people and ways to feel them
with the inside of the skin
just as insects can feel a slight ripple of the air
by a hostile hand
and fly at the last minute
they taste the world through antennae
I
through the organ larger than the heart which
closes me perfectly
to the last button
Your presence, therefore, a heavy body,
It is approaching
making the air push
and the breath to stop on the top
of the tongue
making the lead soldiers soften
like clay figurines sent over the water
I love and that would be a trivial thing like
a teaspoon of sugar in a cup of tea
if the distance did not intervene first
and then the years you need to be young
It would be commonplace if your approach didn’t disturb me
such as the rapid approach of a car
disturbs on a dark road,
small animals


Traducere, Maria Magdalena Biela

Loading