A callarse / Să tăcem / Se taire / Keep quiet

POSTED IN classic poetry January 30, 2023

A callarse / Să tăcem / Se taire / Keep quiet

Ahora contaremos doce
y nos quedamos todos quietos.
Por una vez sobre la tierra
no hablemos en ningún idioma,
por un segundo detengámonos,
no movamos tanto los brazos.

Sería un minuto fragante,
sin prisa, sin locomotoras,
todos estaríamos juntos
en una inquietud instantánea.
Los pescadores del mar frío
no harían dañó a las ballenas
y el trabajador de la sal
miraría sus manos rotas.

Los que preparan guerras verdes,
guerras de gas, guerras de fuego,
victorias sin sobrevivientes,
se pondrían un traje puro
y andarían con sus hermanos
por la sombra, sin hacer nada.
No se confunda lo que quiero
con la inacción definitiva:
la vida es solo lo que se hace,
no quiero nada con la muerte.

Si no pudimos ser unánimes
moviendo tanto nuestras vidas,
tal vez no hacer nada una vez,
tal vez un gran silencio pueda
interrumpir esta tristeza,
este no entendernos jamás
y amenazarnos con la muerte,
tal vez la tierra nos enseñé
cuando todo parece muerto
y luego todo estaba vivo.

Ahora contare hasta doce
y tú te callas y me voy.

Poema de Pablo Neruda, Estravagario (1958)

…………………………..

Să tăcem

Acum vom număra până la doisprezece
și vom ramane cu toții nemiscati.
Macar o dată pe pământ
să nu vorbim în nici o limbă,
pentru o secundă, să ne oprim,
să nu ne mai mișcăm atât de mult brațele.

Ar fi un minut parfumat,
fără grabă, fără motoare,
am fi cu toții împreună
într-o neliniște instantanee.
Pescarii din marea rece
nu ar face niciun rău balenelor
și lucratorul de sare
si-ar privi mâinile rupte.

Cei care pregătesc războaie verzi,
războaie cu gaze, războaie de foc,
victorii fără supraviețuitori,
ar îmbrăca un costum pur
și ar umbla cu frații lor
în umbră, fără să facă nimic.
Nu confundati ceea ce vreau
cu inacțiunea finală:
viața este doar ceea ce se face,
nu vreau să am nimic de-a face cu moartea.

De n-om putea fi de-aceeasi parere
privind vesnica schimbarea vietii noastre,
si, poate, macar o data, de n-om face nimic,
poate că o tăcere imensa
ar întrerupe această tristețe,
ca nu ne intelegem nicicand unii cu altii
și ne amenințam mereu cu moartea,
poate că pământul ne-ar învăța
cand totul pare mort
iar mai tarziu totul se dovedeste a fi viu.

Acum voi număra până la doisprezece
și tu taci și eu plec.

Poem de Pablo Neruda, Estravagario (1958)

……………………………

Se taire

Maintenant, nous allons compter jusqu’à douze
et nous resterons tous immobiles.
Pour une fois sur terre
ne parlons aucune langue,
une seconde arrêtons-nous,
ne bougeons pas trop les bras.

Ce serait une minute parfumée,
sans précipitation, sans moteurs,
nous serions tous ensemble
dans une agitation instantanée.
Les pêcheurs de la mer froide
ne feraient pas de mal aux baleines
et le travailleur du sel
regarderait ses mains cassées.

Ceux qui préparent des guerres vertes,
des guerres du gaz, des guerres du feu,
des victoires sans survivants,
revêtiraient un costume pur
et marcheraient avec leurs frères
dans l’ombre, sans rien faire.
Ne confondez pas ce que je veux
avec l’inaction finale :
la vie n’est que ce qui est fait,
je ne veux rien avec la mort.

Si nous ne pouvions pas être unanimes
à bouger autant nos vies,
et, peut-être, en faisant rien une seule fois,
peut-être qu’un grand silence
interromprait cette tristesse,
que nous ne nous comprenons jamais
et menacent toujours de nous tuer,
peut-être que la terre nous apprendrait
quand tout semble mort
et puis tout s’avère être vivant.

Maintenant, je vais compter jusqu’à douze
et tu te tais et je m’en vais.

Poème de Pablo Neruda, Estravagario (1958)

…………………………………………..

Keep quiet

Now we’ll count to twelve
and we’ll all be quiet
for once on earth
let’s not speak in any language,
for a second let’s stop,
and not move our arms so much.

It would be a fragrant minute,
no rush, no engines,
we would all be together
in an instant restlessness.
The fishermen of the cold sea
would do no harm to the whales
and the salt worker
would look at his wounded hands.

Those who prepare green wars,
wars of gas, wars of fire,
victories without survivors,
would put on a pure suit
and walk with their brothers
in the shadows, doing nothing.
Don’t confuse what I want
with an ultimate inaction:
life is only what is done,
I want nothing to do with death.

If we could not be unanimous
about moving our lives so much,
and for once maybe doing nothing,
perhaps a great silence could
interrupt this sadness,
this never understanding each other
and threatening each other with death,
maybe the earth will teach us
as when everything seems dead
and later everything proves to be alive.

Now I’ll count to twelve
and you shut up and I’m leaving.

Poem by Pablo Neruda, Estravagario (1958)

photo: Cristina JUNCU, Agnes of God
trad. M. M. Biela