DIE MITBEWOHNERIN / THE WOMAN NEXT DOOR / VECINA

POSTED IN Roland January 13, 2022

DIE MITBEWOHNERIN / THE WOMAN NEXT DOOR / VECINA

Stehst mit uns im Hausflur
auf der glitschigen Treppe,
dein dicker gesteppter Mantel
aus der Nachkriegszeit,
der dir nicht passt,
den dir ein Nachbar geschenkt hat
kannst ihn im Spiegel nicht sehn,
und auch nicht den Schmutz ringsum.
Du sagst was vom plötzlichen Tod
der kränkelnden Frau vom Parterre,
die so bärbeißig war,
der du immer die Suppe gekocht hast,
und wir schütteln den Kopf,
sind verlegen, stimmen dir zu.
Und ich will endlich hier weg gehn,
will nicht dran denken,
wie lange du es schon aushältst
hier in dem Haus mit dem zerlöcherten Notdach,
dem abgebrochenen Treppengeländer,
dem Quartalssäufer im ersten Stock,
dem arglistigen Hausbuchführer.
Ohne je aufzugeben,
ohne kurz angebunden zu sein,
ohne zu jammern,
seltsame alte Frau,
die du stets meinen Zorn erregst,
weil du mit einem alten Kinderwagen herumläufst
und uns Töpfe mit Essen
von der Volkssolidarität vor die Tür stellst.
Hier in dem Haus, das unweigerlich
verfällt.

ROLAD ERB

………………..

THE WOMAN NEXT DOOR

Standing with us in the hallway
on the slippery stairs
your thick quilted coat
from after the war,
that doesn’t fit you
that a neighbor gave you
can’t be seen in the mirror
nor the dirt around it.
You say something about the sudden death
of the ailing woman on the ground floor,
who was so grumpy
whom you always made the soup for,
and we shake our heads
embarrassed, agreeing with you.
And I want to leave here at last
don’t want to think about
how long you’ve put up with it
here in the house with the perforated roof,
the broken banister,
the drunkard on the first floor,
the malicious house accountant.
Without ever giving up
without being short-tempered,
without complaining
strange old woman
you always arouse my anger,
because you walk around with an old stroller
and you put in front of our door
pots of food
from People’s Solidarity.
Here, in this house that inevitably
falls apart.

………………..

VECINA

Stand cu noi pe hol
pe scarile alunecoase
haina ta groasă matlasată
de dupa razboi,
care nu ti se potriveste
pe care ți-a dat-o un vecin
nu se vede în oglindă
nici murdăria din jur.
Spui ceva despre moartea subită
a femeii bolnave de la parter,
care era atât de morocănoasa
careia ii făceai mereu supa,
iar noi dam din cap
stanjeniti, de acord cu tine.
Și vreau să plec în sfârșit de aici
nu vreau să mă gândesc la
cat timp ai stat
aici în casa cu acoperișul improvizat gaurit,
balustrada sparta,
alcoolicul de la primul etaj,
contabilul viclean al casei.
Fără să renunți vreodată
fără sa fii irascibila,
fără să te plângi
bătrână ciudată
imi trezesti mereu furia,
pentru că te plimbi cu un cărucior vechi
și pui in fata usii noastre
oale cu mâncare
de la Solidaritatea Populara.
Aici, în aceasta casă care, inevitabil
se duce de rapa.

 

traducere, M. M. Biela