ADEMENIREA / THE LURING

POSTED IN Romanian April 7, 2022

ADEMENIREA / THE LURING

Stau între pumn și destinația lui – spun

Dar tu intră în poemele mele. Dormi. Scrie. Respiră.
Stapânește pământul. Stăpânește-ți femeile tale. Culcă-te sub
ochii mei
cu oricare dintre ele

Eu mă așez – reflex mereu zi de zi –
între pumn și destinația lui
Recunosc: e locul meu spaima mea. Aici le concep
aici le port aici le nasc pe ele poemele:
din violență le smulg

Nu te iubesc. Nu. Cu mâinile vârâte până la coate
în buzunare
fluier
îți fluier în față: nu te iubesc
tu carnasierule ispită cauză ultimă a nesomnului
Cu mâinile în buzunare hulesc
te hulesc
Mint că nu am nevoie de tine

Nu dorm – deci nu te visez
Pur și simplu mă plimb prin lume cu imaginea ta
ca o schijă fierbinte
înfiptă în mine
pur și simplu te tutuiesc fără rușine
te mototolesc te înfrâng vreau din gura mea să te scuip
te-ntrerup te huiduiesc
ca evreii pe Dumnezeul cel așteptat și-ntrupat
ca evreii la Paști pe Mesia

Dar vino în poemele mele:
ești unicornul pe care vreau să-l pecetluiesc într-un vers
ca-ntre gratii cu șapte zăvoare

Te poftesc oho te poftesc. Și știu legea
(memoria mea mi-o repetă răspicat):
nu te ating nu te ating nu te ating

Locul meu e pentru totdeauna fixat: între pumn
și destinația lui. Aici
în rana mea intră și tu:
iubește-ți femeile culcă-te cu oricare din ele mie imi ești
interzis
(însă poartă-mă-n nări în văz în auz
poartă-mă
ca pe o remușcare acută ca pe-o vinovăție împlinită
acolo la tine în creier)

Poruncesc: intră-n poem tolănește-te-n el:
în spațiile albe dintre versuri dintre negații
îți permit să-ți faci loc – deci respiră

MARTA PETREU

…………..

THE LURING

I stand between the fist and its destination – I say

But you enter my poems. Sleep. Write. Breathe.
Master the earth. Master your women. Lie under
my eyes
with any of them

I situate myself – reflex always day by day –
between the fist and its destination
I admit: it’s my place my fear. Here I conceive them
here I bear them here I birth them the poems:
from violence I snatch them

I do not love you. No. With hands up to my elbows
in my pockets
I whistle
I whistle in your face: I don’t love you
you predator temptation the ultimate cause of sleeplessness
With my hands in my pockets I boo
I boo you
I lie that I don’t need you

I don’t sleep – so I don’t dream of you
I simply walk through the world with your image
like a hot shrapnel
stuck in me
I simply call you by name shamelessly
I’m crumpling you I’m defeating you I want to spit you out of my mouth
I interrupt you I’m booing you
like the Jews, the God who was expected and begotten
like the Jews at Easter the Messiah

But come into my poems:
You are the unicorn I want to seal in a verse
like between the bars with seven latches

I invite you, oh, I invite you. And I know the law
(my memory repeats it to me bluntly):
I won’t touch you I won’t touch you I won’t touch you

My place is forever fixed: between the fist
and its destination. Here
Into my wound you enter too:
love your women sleep with any of them you’re
forbidden to me
(but carry me in your nostrils in your sight in your hearing)
carry me
as a keen remorse as a guilt fulfilled
there in your brain)

I command: enter the poem, lie idle in it:
in the white spaces between the lines between the negations
I’ll allow you to make room – so breathe

trans. M. M. Biela