Mariana
DASCALITA / THE SCHOOLMARM
POSTED IN Mariana November 5, 2021
DASCALITA / THE SCHOOLMARMîntr-o dimineață,
să te trezești în brațe cu o realitate doldora,
– ca producția de oțel pe cap de locuitor!
Să o mângâi ușor pe creștet.
Să-i spui vorbe de dragoste.
Să-i rupi (din iubire) un deget.
Ehei, cum încep personajele să existe!
în vagonul nr. 11
viață ta se lipește strâns de geamurile murdare
– și își cheamă în ajutor rudele și prietenii, pisica și câinele,
zăpada de anul trecut și mătăniile
O realitate doldora,
care începe și sfârșește într-o gară de câmpie,
unde oamenii urâți și negricioși te privesc cu ciudă, pentru că ai studii
și ești trăsnită și șuie
Așa, tăvălită în trenciul tău alb,
pari un spion industrial,
căruia i-au scos cu forcepsul melancolia (și frica lui de mămică!)
Nu, de ce să verși!
Uite, pe iubitul acesta nou,
îl vei părăsi la fel de sărac și cu părul alb.
Nu, de ce să muști!
Pisica și câinele?
Zăpada de anul trecut și mătăniile?
Șobolanii decenți ai orașelor?
Vorbe.
Povestește-le mai departe copiilor “Cei trei mușchetari’ și mai ales
nu uita să le spui că nici unul nu scapă.
Ei doar se prefac.
MARIANA MARIN
…………………………THE SCHOOLMARM
one morning,
to wake up to a crammed reality ,
– like the steel production per capita!
To pat it lightly on the head.
To tell it words of love.
To break (out of love) its finger.
Hey, how characters begin to exist!
in the carriage number 11
your life clings tightly to the dirty windows
– and calls for help the relatives and friends, cat and dog,
last year’s snow and the rosaries
A crammed reality,
that begins and ends in a plain station,
where ugly, blackish people look at you with a frown because
you’re educated
and you’re lunatic and willowy
Like that, rolled up in your white trench coat,
you look like an industrial spy,
who’s had its melancholy removed with the forceps (and his fear of mother!)
No, why throw up!
Look, this new boyfriend,
you’ll leave just as poor and grey-haired.
No, why bite!
The cat and the dog?
Last year’s snow and the rosaries?
The decent city rats?
Words.
Tell the kids more about ‘The three musketeers’ and especially
don’t forget to tell them that none of them gets away.
They’re just pretending.
translated by Maria Magdalena Biela
Elegie – Ducem o viață dublă / Elegy – We lead a double life
POSTED IN Mariana November 5, 2021
Elegie – Ducem o viață dublă / Elegy – We lead a double lifeDucem o viață dublă.
Aici poemul, visul brutal, lecția despre verb,
rotativa lui mâine și ieri.
Dincolo de fereastră urechea destinului,
săpând liniștită, în toamna de câlți.
Mai presus de orice,
există acest echilibru pântecos.
Ce nebunie, îți spui prea târziu,
să supraviețuiești articulând fericit
nenorocirile altora!
Dar urechea destinului
sapă liniștită în toamna de câlți,
unde tu potrivești mistere
în ficțiuni pentru orbi:
Aici, personajul fericit,
pe un acoperiș înverzit,
îngână magii de sub pleoape.
Dincolo, cineva care te-a părăsit
meșterește la trecutul lui singur.
Într-o parte a minții
se iau la harță vieții și sfinții.
În cealaltă parte a morții
forfotesc și declamă minciunii și sorții.
Apoi, nu mai știi: sub pleoape e gheață la mal
și rotativa lui mâine și ieri
înghite poemul, masa, visul brutal,
lecția despre verb…
Ai mâinile goale și grele.
Aici, albite de spaimă.
Dincolo de fereastră,
săpând liniștite, în toamna de câlți.MARIANA MARIN
……………………………..
Elegy – We lead a double life
We lead a double life.
Here the poem, the brutal dream, the lesson about the verb,
the spin of tomorrow and yesterday.
Beyond the window the ear of destiny,
in the fall of tow digging quietly.
Above all,
there is this bellied balance.
What madness, you tell yourself too late,
to survive by happily articulating
the misfortunes of others!
But the ear of destiny
in the fall of tow digs quietly,
where you fit mysteries
into fictions for the blind:
Here, the happy character too,
on a roof green in hue
mumbles magics under the eyelids.
Beyond, someone who has left you
is crafting his own past.
In one part of the mind
quarrel the living and the saint kind.
On the other side of the death
bustle and rant the liers and the faith.
Then you know no more: beneath the eyelids is ice on the shore
and the spin of tomorrow and yesterday
swallows the poem, the table, the brutal dream,
the lesson about the verb …
Your hands are empty and heavy.
Here, whitened with fright.
Beyond the window,
digging quietly in the fall of tow.
traducere, Maria Magdalena Biela
Orez cu lapte în Praterstrasse / Rice pudding in the Praterstrasse
POSTED IN Mariana September 26, 2021
Orez cu lapte în Praterstrasse / Rice pudding in the Praterstrasse
Trăiam între rai și iad la propriu,
eram supli, nervoși, ne tăceam
cu o mătăsoasă duioșie unul pe altul,
ne ștergeam coșmarurile,
ne făceam paturile, ghetele,
ne dam pe gheața ei de viață.
Uneori observam realitatea.
Atunci, ceva se ghemuia
în colțul cel mai umbros al casei
și începea să ne scâncească la piept.
Era un pui de realitate, ca și noi.
Singur și trist, șoptea printre lacrimi
„Luați-mă și pe mine între rai și iad!
Băltoaca asta în care trăiesc m-a obosit.
Nu-mi mai pot mânca nici măcar orezul cu lapte,
nu mai are gust de atâtea gunoaie pisate,
de atâtea cuvinte îngâmfate și reci.”
Ce să faci cu un pui de realitate
care-ți scâncește la piept?
L-am luat cu noi, între rai și iad.
Pare mai vesel de atunci
sau, oricum, mai echilibrat.
Își mănâncă pofticios orezul cu lapte
și, lucru rar la un pui de realitate,
visează cu ochii deschiși
și se prăpădește de râs.
E molipsitor.
(Mariana Marin)…………………
Rice pudding in the Praterstrasse
We were living between heaven and hell literally,
we were slender, nervous, we’d silence
each other with a silky tenderness,
we’d wipe our nightmares,
we’d make our beds, our boots,
we’d go skating on goddamn ice of life.
Sometimes we’d notice reality.
Then something would squat
in the darkest corner of the house
and would begin to whimper in our chests.
He was a reality-cub, just like us.
Alone and sad, whispering through tears
“Take me also between heaven and hell!
This puddle in which I live made me tired.
I can’t even eat my rice pudding anymore,
it’s tasteless because of all the crushed rubbish,
all the smug and cold words”.
What to do with a reality-cub
who whimpers in your chest?
We took it with us, between heaven and hell.
He seems happier since then
or, anyway, more balanced.
He eagerly eats his rice pudding
and, which is odd for a reality-cub,
he dreams with his eyes open
and bursts out laughing.
It’s contagious.
traducere, Maria Magdalena Biela
