Mariana
PE MALUL LINISTIT AL VULCANULUI / ON THE QUIET SHORE OF THE VOLCANO
POSTED IN Mariana November 23, 2021
PE MALUL LINISTIT AL VULCANULUI / ON THE QUIET SHORE OF THE VOLCANOIn fiecare zi prietenii imi aduceau o alta imagine
a lumii:
– la inceput totul era o imensa cupola de gheata
pe care vuturii orbi o purtau pe spinarile lor
lunecoase;
la inceput a fost o timida bataie din palme
pe malul linistit al vulcanului;
si spaima unei voci ascutite,
intr-o lumina uscata,
cautandu-ne…
Incepusem sa ascult din nou zgomotul surd
al evenimentelor.
In camera cu pereti muzicali
eram stapana unei frumoase colectii de identitati.
Prietenii au obosit sa-si tot caute in arhive
varsta de aur.
– Totul va fi de acum de vanzare, spuneau
si isi numarau in cor degetele
in fata unei micute sonerii muzicale…
Sentimentele s-au invechit mai repede
decat mersul impiedicat al bunicii in jurul globului
(vom inventa singuri-singurei calendarul,
abecedarul, planetariul,
groparul, singuri-singurei…)
si bunica n-a mai aflat nimic
despre ce s-a intamplat intr-o gara pustie
la ora 19 si 20.
La marginea orasului sentimentele aveau capul retezat.
– Si sa se dizolve Roma in Tibru!
Soarele va continua sa rasara cat mai aproape
de adevar
si viata mea va fi ultima minune a lumii!
O, la inceput spaima nu aparea pe fata oricui;
nici nu se incurca printre atatea vorbe.
Isi intindea palide bratele
si fîl fîl
luneca linistit,
deasupra apelor…
MARIANA MARIN…………………….
ON THE QUIET SHORE OF THE VOLCANO
Every day my friends brought me a different image
of the world:
– At first everything was a huge dome of ice
which the blind vultures carried on their slippery
backs;
at first it was a timid clap
on the quiet shore of the volcano;
and the fear of a sharp voice,
in a dry light,
looking for us …
I began to listen again to the dull rumble
of events.
In the room with music walls
I was the owner of a beautiful collection of identities.
Friends got tired of searching the archives for their
golden age.
– Everything will be for sale from now on, they’d say
counting their fingers in chorus
in front of a small musical bell …
Feelings grew old faster
than Grandma’s stumbling around the globe
(we’ll invent all alone the calendar,
the alphabet, the planetarium,
the gravedigger, all alone …)
and grandma never heard anything
about what happened in a deserted train station
at 19 and 20.
On the outskirts of the city, feelings had their heads cut off.
– And let Rome dissolve in the Tiber!
The sun will continue to rise as close to the truth
as possible
and my life will be the last wonder of the world!
Oh, at first the fear didn’t appear on everyone’s face;
nor did it get caught up in so many words.
It stretched out its pale arms
and flapping
glided quietly,
over the waters …
traducere, Maria Magdalena Biela
GENERATIE / GENERATION
POSTED IN Mariana November 23, 2021
GENERATIE / GENERATION
Incetasem
sa ascultam zgomotul linguritelor in paharul cu ceai
intre 7 si 8 seara cand palizi locuitorii mansardei
ne vizitau
priviri grele rufele muscand in bucati mari aerul
femeile copiii
iarba tanara sandaua rosie toamna
MARIANA MARIN……………….
GENERATION
We had stopped
listening to the sound of teaspoons in the glass of tea
between 7 and 8 in the evening when pale the inhabitants of the attic
visited us
heavy glances the laundry biting the air into large pieces
the women the children
the young grass the red sandal the autumn
traducere, Maria Magdalena Biela
UNIC POEM DE DRAGOSTE / UNIQUE POEM OF LOVE
POSTED IN Mariana November 23, 2021
UNIC POEM DE DRAGOSTE / UNIQUE POEM OF LOVE
Incerc sa fac o reconstituire pasnica a vietii mele
(ah, tandrul, sfasietorul repedele poem).
Privesc camera alba, o miros, o pipai si nu urlu,
pana cand ea se goleste de aer
si imi pune in brate un maldar de texte ingalbenite.
Fac un gest surt cu mana dreapta.
Spaima ca pot exista fara mana mea dreapta
ma tulbura mai mult decat noaptea friguroasa a nasterii.
Nu mai fac nici un gest cu mana stanga.
Privesc camera alba (privesc camera alba)
si stiu: ingalbenitele texte au gustul ierbii…
Acesta e un unic poem de dragoste, spun.
Acesta e un poem de dragoste, urlu
cu gura plina de un verde pamant.
(incerc sa fac o reconstituire pasnica a vietii mele)
MARIANA MARIN
………………
UNIQUE POEM OF LOVE
I’m trying to do a peaceful reconstruction of my life
(ah, the tender, heartbreaking fast poem).
I look at the white room, I smell it, I touch it and I don’t scream,
until it runs out of air
and puts a pile of yellowed texts in my arms.
I make a short gesture with my right hand.
The fear that I can exist without my right hand
troubles me more than the cold night of birth.
I don’t gesture with my left hand anymore.
I look at the white room (I look at the white room)
and I know: the yellowed texts taste like grass …
This is a unique love poem, I say.
This is a love poem, I scream
with his mouth full of a green earth.
(I’m trying to do a peaceful reconstruction of my life)
traducere, Maria Magdalena Biela
O NUIA DE STICLA / A GLASS ROD
POSTED IN Mariana November 23, 2021
O NUIA DE STICLA / A GLASS ROD
In fiecare dimineata se trezea cu un singur gand.
Mult timp a trait asa.
Isi lovea memoria cu o nuia de sticla.
O punea la fiert.
O arata tuturor, doar doar va spune cineva:
iata glorioasa victorie a celui slab
si singura pasarea va ingheta in zborul ei sunator…
Isi vopsea mainile, fata, duminicile.
Iarna refuza sa manance salata.
Rasturna cartile bibliotecii pana cand ele incepeau
sa sufere.
Despre boala citise la 17 ani totul
(i se parea o sansa).
Despre iubire la fel.
Mania ei:
o corabie cu panze in mijlocul camerei.
Nebunia ei:
corbi, cat mai multi corbi
si statuia celebra din piata.
Perversiunea ei:
scancetul unui robinet sinucigas.
Nebunia ei:
un razboi de zapada.
Au trait asa mult, mult, mult timp.
Si in fiecare dimineata se trezea cu un singur gand.MARIANA MARIN
……………….
A GLASS ROD
Every morning she’d wake up with only one thought.
She lived like this for a long time.
She’d hit her memory with a glass rod.
She’d boil it.
She’d show it to everyone, hoping someone will say:
behold the glorious victory of the weak
and the only bird will freeze in its sounding flight …
She painted her hands, her face, her Sundays.
In winter she refused to eat salad.
She overturned the library books until they began
to suffer.
She had read about the disease when she was 17
(it seemed like a chance).
About love as well.
Her mania:
a sailing ship in the middle of the room.
Her madness:
crows, as many crows as possible
and the famous statue in the square.
Her perversion:
the whimper of a suicidal tap.
Her madness:
a snow war.
They lived like this for a long, long, long time.
And every morning she’d wake up with only one thought.
traducere, Maria Magdalena Biela
Limba scrisa sub pleoape / The language written under the eyelids
POSTED IN Mariana November 21, 2021
Limba scrisa sub pleoape / The language written under the eyelids
Vremea poemului înalt, ametitor,
a trecut.
Gîndul negru si sârma ghimpata
vor tine minte doar aceste elegii
si o feroce singuratate,
ametitoare, înalta…MARIANA MARIN
————
The language written under the eyelids
The time of the high astounding poem
passed.
The black thought and the barbed wire
will remember only these elegies
and a fierce loneliness,
astounding, high …
traducere, Maria Magdalena Biela
MUTILAREA ARTISTULUILA TINERETE / ARTIST’S MUTILATION IN YOUTH
POSTED IN Mariana November 21, 2021
MUTILAREA ARTISTULUILA TINERETE / ARTIST’S MUTILATION IN YOUTH
O casă nouă,
ca un alt mormânt,
mai aproape parcă de cel definitiv,
mai aproape de ceasul
pentru care atât am trudit..
Nu mai aveam încredere în mine.
Dispăruse furnica de la care învăţasem
să pun pe picioare orice dezastru,
să înving fără să rănesc
nici măcar aerul pe care-l respir..
Până şi poezia
(ea, urmând existenţa, niciodată înlocuind-o)
uitase să mai pună
sticla de lapte în faţa uşii.
Uitase să-şi mai aducă aminte de mine..
Atunci s-a întâmplat.
Printre dărâmături şi abur proaspăt de ceai
s-a aşezat la masa mea,
a aranjat cu grijă
cele două-trei firimituri insomniace de pâine,
şi-a aplecat uşurel capul (ciudă copilăroasă!)
în semn de trecerea timpului,
a bolborosit printre colţoasele-i falduri:.
“încrederea în sine vine şi pleacă
după cum de la început
ai stat ghemuit la pământ
sau ai privit stelele drept în faţă..
Vei mai răsturna zaruri
şi lehamitea te va îmblânzi
în dulce scorpie parfumată.
Vei mai atârna de obsesii
cu acelaşi scris larg la pungă,
până când frumuseţea va zornăi
şi-n casa săracului
şi-n galeria de cârtiţă..
Vei mai da ceva de ronţăit gurilor rele
precum sexul, alcoolul
şi pisica ruptă-n două din suflet..
Te vei golăni tot mai mult.
Doar la apusul soarelui
vei începe cu adevărat să trăieşti
printre tufişuri şi sperme galinacee
de refacere a echilibrului psihic..
Va râde lumea de tine
când în pas cocoşat
vei debita despre munci şi zile
cu pagina albă..
Va hohoti duhoarea de proastă
agăţată de alţii mai proşti decât tine
dar cu şfanţ şi cu ştaif,
numit stil câteodată”..
O casă nouă,
ca un alt mormânt,
mai aproape parcă de cel definitiv,
mai aproape de ceasul
pentru care atât am trudit.
MARIANA MARIN (Madi)
……………….ARTIST’S MUTILATION IN YOUTH
A new house,
like another grave,
closer to the final one,
closer to the hour
for which I toiled so hard.
.
I didn’t trust myself anymore.
Gone was the ant from whom I’d learned
to get any disaster up and about,
to win without hurting
even the air I breathe.
.
Even poetry
(it, following the existence, never replacing it)
had forgotten to put
the milk bottle in front of the door.
It had forgotten to remember me.
.
Then it happened.
Amidst the rubble and fresh tea steam
sat down at my table,
arranged carefully
the two or three insomniac crumbs of bread,
bowed its head slightly (childish spite!)
as a sign of the passage of time,
muttered through its crooked folds:
.
“Self-confidence comes and goes
as from the beginning
you’ve been crouching on the ground
or staring straight ahead at the stars.
.
You’re gonna roll some more dices
and the disgust will tame you
into a sweet-scented shrew.
You’re gonna hang on to obsessions
with the same generous handwriting,
until the beauty shall rattle
in the poorhouse
as well in the mole’s gallery.
.
You’re gonna give to the bad mouths some more to nibble on
such as sex, alcohol
and the torn in two cat from the soul.
.
You will get more and more naughty.
Only at sunset
will you truly begin to live
among bushes and fowl sperms
to restore mental balance.
.
People will laugh at you
when with a hunched step
you’ll talk of toils and days
with a blank page.
.
Will roar the stench of dumb girl
hanging on to others dumber than you
but with a buck and swagger,
sometimes called style ”.
.
A new house,
like another grave,
closer to the final one,
closer to the hour
for which I toiled so hard.
traducere, Maria Magdalena Biela
TINERETE FARA ARTA / YOUTH WITHOUT ART
POSTED IN Mariana November 15, 2021
TINERETE FARA ARTA / YOUTH WITHOUT ART
Când m-am apropiat de treizeci de ani
a început vârtejul.
In jur dezastrul devenea tot mai intens,
niciodată nu ştiam
dacă a doua zi vom mai fi în viaţă,
dacă nu se va rupe arcul,
dacă rotiţele n-o vor lua dracului la vale.
Eram aidoma unor biserici ameninţate cu demolarea
– fapt care exista şi în realitate
pe care îl puteam pipăi cu privirea zilnic
în oraşul meu prăfuit.
Clopotele îmi băteau turbate sub piele,
în creier
şi nu puteam să mă întreb pentru cine.
Ştiam.
De la un anotimp la altul,
ba poate mai des,
rămâneam tot mai puţini.
Una dintre fete spunea
că am devenit nişte ciocli.
Mi-era frică de telefoanele de la miezul nopţii
prin care ne anunţau moartea prietenilor
şi transa în care intram cu toţii
la înmormântări.
Şi din atâtea gâtleje ale minţii
urletul mut: cine urmează?
Când tocmai am împlinit treizeci de ani
aveam în spate o zestre frumuşică de morţi
şi între patru pereţi mă împiedicam zilnic
de un geamantan cu prieteni plecaţi
– un fel de moarte şi-aceasta
pentru cei care rămâneam în viaţă aici.
Acum sunt singură.
Doar maimuţoiul ăsta dement agăţat de funii
lustruindu-le
cu rânjetul satârului ca un stindard,
trage în continuare clopotele
privindu-mă oarecum curios
cu mila lui băloasă îmbrăţişându-mă
peste atâta bătrâneţe fără de moarte
şi tinereţe fără de artă.
MARIANA MARIN
—————————————YOUTH WITHOUT ART
When I was about thirty
the whirlwind began.
All around the disaster was getting more and more intense,
we never knew
if we’d be alive the next day,
if the spring wouldn’t break,
if the wheels won’t go the goddamn downhill.
We were like churches threatened with demolition
– a fact existing also in reality
which I could feel with my glance every day
in my dusty city.
The church bells were tolling frenetically under my skin,
in my brain
and I couldn’t ask myself for whom.
I knew it.
From one season to the next,
maybe even more often,
there were fewer and fewer of us left.
One of the girls kept saying
that we’d become a couple of grave-diggers.
I dreaded the midnight calls
announcing the death of our friends
and the trance we were all going into
at the funerals.
And from so many throats of the mind
the mute howl: who’s next?
When I just turned thirty
I had a nice dowry of the dead behind me
and between four walls, I stumbled daily
over a suitcase with gone friends
– a kind of death too
for those of us who remained alive here.
Now I’m alone.
Only this demented aper hanging on the ropes
polishing them
with the cleaver’s grin like a banner,
still talling the church bells
looking at me somewhat curious
with his slobbering mercy hugging me
over so much consenescence without death
and youth without art.
traducere, Maria Magdalena Biela
SANGEROSII UTOPISTI / THE BLOODY UTOPISTS
POSTED IN Mariana November 15, 2021
SANGEROSII UTOPISTI / THE BLOODY UTOPISTS
lui Nicolae Manolescu
si a batut ceasul din turn
si ei s-au ridicat de la masa;
si a stralucit ceasul pe mana marelui padurar
si ei au inceput vanatoarea;
si a tipat ceasul de fier
si ei si-au slefuit unghiile.
Nu-ti fie teama, cititorule!
Am parasit conventia cocosata a trecerii timpului.
Rad de ceasul din turn, de ceasul de mana,
de ceasul de aur, de ceasul de fier
In alta parte ne va purta sarmana pasare
pre versuri tocmita.
Cenusa de sub aripa ei sînt si nu de cenusa ma tem.
Nu de arc, nu de sageata ma tem.
Rad de ceasul din turn, de ceasul de mana,
de ceasul cu cuc!
Te tin de mana atat de strans nu pentru ca
te-as putea pierde.
Nu ai unde merge.
Nimeni nu calatoreste, cititorule!
Numai trupul – un ochi vast.
Numai trupul – privit de un ochi fix.
Numai trupul – inghitit de o gura care vede.
Eu te privesc atat de atent
nu pentru ca as vedea in oasele tale o statuie de sange.
Nu pentru asta te privesc atat de atent.
Nu te mai teme, cititorule!
si a batut ceasul din turn
si ei au sfarsit vanatoarea;
si a stralucit ceasul pe mana marelui padurar
si ei s-au asezat la masa;
si a tipat ceasul de fier
si ei au adormit in unghiile lor istorice.
Ea a deschis usa cu gesturi mici
dar adevarul e ca nu a mai ramas nimic
din ultimii cititori rataciti in sala de lectura.
Un razboi de o suta de ani, i-au suras
si a batut ceasul din turn
si ei s-au ridicat de la masa;
si a stralucit ceasul pe mana marelui padurar
si ei au inceput vanatoarea;
si a tipat ceasul de fier
si ei si-au innoit unghiile lor istorice.
‘Totusi de-a lungul deceniilor de tranzitie, aceasta cultura n-a zacut in somn, ci tocmai in timpul descompunerii si al aparentei sale autoabandonari savarsite prin artisti, profesori si foiletonisti a cunoscut o stare de cea mai ascutita vigilenta si auto analiza. Chiar in miezul perioadei de inflorire a foiletonului existau pretutindeni grupe izolate si mici, decise sa ramana devotate spiritului si sa se straduiasca din rasputeri pentru a salva, pana dupa scurgerea acestei perioade, un graunte din traditia sanatoasa, bunele moravuri, metodele si constiinta intelectuala.’
(Hermann Hesse – Jocul cu margele de sticla)
Un razboi de o suta de ani!
Radem de ceasul din turn, de ceasul de mana
de ceasul de aur, de ceasul de fierNumai trup inghitit
de o gura care vede.MARIANA MARIN
…………………………
THE BLOODY UTOPISTS
to Nicolae Manolescu
and the clock tower struck
and they rose from the table;
and the wristwatch of the great forester shone
and they began the hunt;
and iron clock screamed
and they polished their nails.
Don’t be afraid, reader!
I left the hunchbacked convention of the passage of time.
I laugh at the tower clock, the wristwatch,
the gold watch, the iron watch
Elsewhere, the poor bird written on the lyrics
will carry us.
I am the ashes under her wing and I am not afraid of the ashes.
I’m not afraid of the bow, not the arrow.
I laugh at the tower clock, at the wristwatch,
at the cuckoo clock!
I’m holdind your hand so tightly not because
I could lose you.
You have nowhere to go.
Nobody travels, reader!
Only the body – a wide eye.
Only the body – looked at with a fixed eye.
Only the body – swallowed by a seeing mouth.
I look at you so closely
not because I would see a statue of blood in your bones.
That’s not why I’m looking at you so closely.
Don’t be so afraid, reader!
and the tower clock struck
and they finished the hunt;
and the wrist watch of the great forester shone
and they sat down at the table;
and the iron clock screamed
and they fell asleep in their historical nails.
She opened the door with small gestures
but the truth is that there is nothing left
of the last readers lost in the reading room.
A hundred-year war, they smiled at her
and the tower clock struck
and they rose from the table;
and the wrist watch of the great forester shone
and they began the hunt;
and the iron clock screamed
and they’ve renewed their historic nails.‘However, during the decades of transition, this culture did not fall asleep, but precisely during its decomposition and its apparent self-abandonment committed by artists, teachers and columnists it experienced a state of sharpest vigilance and self-analysis. Even in the midst of the flowering period of the pamphlet there were isolated and small groups everywhere, determined to remain devoted to the spirit and to strive hard to save, until the passing of this period, a grain of healthy tradition, of good morals, of methods and intellectual conscience.’
(Hermann Hesse – The glass bead game )
A hundred-year war!
We laugh at the tower clock, the wristwatch
at the gold watch, the iron watch
Only body swallowed
of a seeing mouth.
traducere, Maria Magdalena Biela
SEMNUL / THE SIGN
POSTED IN Mariana November 10, 2021
SEMNUL / THE SIGNExistă aici un fel de a fi minoritar
chiar şi atunci
când trăieşti în cea mai neagră majoritate.
Asta ţine de felul în care înţelegi
să-ţi petreci zilele mai ales în tinereţe,
când stratul de minciună pare mai subţire.
Bunăoară, poţi începe o nouă zi
prin intonarea uşoară a Internaţionalei
sau a unui cântecel din copilăria ta săracă.
Totuna: nu o vei sfârşi niciodată
la o masă decentă
în plină perioadă de înfometare a poporului.
Asta poate părea complicat pentru unii.
Dacă ţi se întâmplă să fii şi poet
atunci lucrurile se simplifică uimitor.
Nici n-apuci bine să te desparţi
de bucuria poemului cald
că el te şi situează în afara realităţii
pe care atât o iubeşti,
despre care scrii,
la vindecarea căreia vrei să participi,
dar pe care n-o mai suporţi
aşa cum îţi este băgată zilnic pe gât.
Cât despre mine,
reprezentantă a majorităţii
în patria mea minoritară,
cu această mână tremurătoare
când îmi duc bucata de pâine la gură,
nu am prea multe de spus.Acum la Frankfurt este iarnă.
Iarnă este şi aici.
în Siberia este iarnă.De acolo, de sus,
Rolf Bossert îmi face semn să nu tac,
să continui
iar eu îi răspund cu creierul meu lăbărţat
peste toate aceste trei lumi deodată.
MARIANA MARIN————————-
THE SIGN
There’s a way of being a minority here
even when
when you live in the darkest majority.
It’s about how you understand
to spend your days, especially in your youth,
when the layer of lies seems thinner.
For example, you can start a new day
by lightly singing the Internationale
or a song from your poor childhood.
However: you’ll never end it
at a decent meal
in the midst of starvation of the people.
This may seem complicated to some.
If you happen to be a poet
then things are amazingly simplified.
No sooner have you parted
with the joy of the warm poem
than it also places you outside the reality
you love so much,
that you write about,
the healing you want to participate in,
but which you can no longer bear
as it is shoved down your throat every day.
As for me,
the representative of the majority
in my minority homeland,
with this trembling hand
when I put the piece of bread in my mouth,
I don’t have much to say.Now it’s winter in Frankfurt.
It’s winter here, too.
In Siberia it’s winter.From up there,
Rolf Bossert beckonst me not to shut up,
to continue
and I answer him with my brain strewn
over all three worlds at once.
English version, Maria Magdalena Biela
DESPARTIREA / THE SEPARATION
POSTED IN Mariana November 10, 2021
DESPARTIREA / THE SEPARATION
Cu ochii îngroziţi privesc degradarea
– carne albă a peştelui şi a pâinii apără-mă!
Mă mişc printre tăceri şi morminte.
Aici – felul în care am împietrit şi eu
într-un noiembrie greu, prietene.
Alături – o masă de carne putredă.
Să-ţi imaginezi despărţirea de patrie
când singură dimineaţa stai în faţa paginii.
Auzi scrâşnetul
şi maşinăria începe să meargă: poeme
despre ceea ce aş fi putut deveni
dacă bâlciul de dincolo de fereastră
ar fi avut ritmul inimii mele.
Poeme despre partizanii din munţii sufletului.
Poeme de dragoste ca şopârlele cu coada tăiată.
Poeme despre gunoaie.
Poeme cu ochi umezi de câine.
Poeme despre prietenii dispăruţi sau pierduţi.
Poeme despre acizii sulfurici din minte,
vomitatul harnic şi sila, frumuseţea pierdută,
sărăcia, orbirea şi frica.Şi cum mai huruie maşinăria asta, mamă,
cum mai huruie…Să-ţi imaginezi despărţirea de patrie
şi o bătaie groasă în uşă
să te trezească.S-a întâmplat de mult
şi tocmai în mijlocul patriei.MARIANA MARIN
—————————–
The separation
With horrified eyes I watch the decay
– white flesh of fish and bread protect me!
I move among silences and graves.
Here – the way I froze
on a hard November too, my friend.
Beside – a table of rotting flesh.
Imagine parting from your homeland
when alone in the morning you stand before the page.
You hear the creak
and the machine starts running: poems
about what I could have become
if the fair beyond the window
had the rhythm of my heart.
Poems about the partisans in the mountains of the soul.
Love poems like lizards with their tails cut off.
Poems about garbage.
Poems with wet dog eyes.
Poems about missing or lost friends.
Poems about sulfuric acids in the mind,
the industious vomiting and the coercion, the lost beauty,
poverty, blindness and fear.And how this machine roars, Mother,
how it roars…Imagine the separation from your homeland
and a heavy knock on the door
to wake you up.It’s been a long time
and right in the middle of the homeland.
English version, Maria Magdalena Biela
