Romanian

ADEMENIREA / THE LURING

POSTED IN Romanian April 7, 2022

ADEMENIREA / THE LURING


Stau între pumn și destinația lui – spun

Dar tu intră în poemele mele. Dormi. Scrie. Respiră.
Stapânește pământul. Stăpânește-ți femeile tale. Culcă-te sub
ochii mei
cu oricare dintre ele

Eu mă așez – reflex mereu zi de zi –
între pumn și destinația lui
Recunosc: e locul meu spaima mea. Aici le concep
aici le port aici le nasc pe ele poemele:
din violență le smulg

Nu te iubesc. Nu. Cu mâinile vârâte până la coate
în buzunare
fluier
îți fluier în față: nu te iubesc
tu carnasierule ispită cauză ultimă a nesomnului
Cu mâinile în buzunare hulesc
te hulesc
Mint că nu am nevoie de tine

Nu dorm – deci nu te visez
Pur și simplu mă plimb prin lume cu imaginea ta
ca o schijă fierbinte
înfiptă în mine
pur și simplu te tutuiesc fără rușine
te mototolesc te înfrâng vreau din gura mea să te scuip
te-ntrerup te huiduiesc
ca evreii pe Dumnezeul cel așteptat și-ntrupat
ca evreii la Paști pe Mesia

Dar vino în poemele mele:
ești unicornul pe care vreau să-l pecetluiesc într-un vers
ca-ntre gratii cu șapte zăvoare

Te poftesc oho te poftesc. Și știu legea
(memoria mea mi-o repetă răspicat):
nu te ating nu te ating nu te ating

Locul meu e pentru totdeauna fixat: între pumn
și destinația lui. Aici
în rana mea intră și tu:
iubește-ți femeile culcă-te cu oricare din ele mie imi ești
interzis
(însă poartă-mă-n nări în văz în auz
poartă-mă
ca pe o remușcare acută ca pe-o vinovăție împlinită
acolo la tine în creier)

Poruncesc: intră-n poem tolănește-te-n el:
în spațiile albe dintre versuri dintre negații
îți permit să-ți faci loc – deci respiră


MARTA PETREU

…………..

THE LURING


I stand between the fist and its destination – I say

But you enter my poems. Sleep. Write. Breathe.
Master the earth. Master your women. Lie under
my eyes
with any of them

I situate myself – reflex always day by day –
between the fist and its destination
I admit: it’s my place my fear. Here I conceive them
here I bear them here I birth them the poems:
from violence I snatch them

I do not love you. No. With hands up to my elbows
in my pockets
I whistle
I whistle in your face: I don’t love you
you predator temptation the ultimate cause of sleeplessness
With my hands in my pockets I boo
I boo you
I lie that I don’t need you

I don’t sleep – so I don’t dream of you
I simply walk through the world with your image
like a hot shrapnel
stuck in me
I simply call you by name shamelessly
I’m crumpling you I’m defeating you I want to spit you out of my mouth
I interrupt you I’m booing you
like the Jews, the God who was expected and begotten
like the Jews at Easter the Messiah

But come into my poems:
You are the unicorn I want to seal in a verse
like between the bars with seven latches

I invite you, oh, I invite you. And I know the law
(my memory repeats it to me bluntly):
I won’t touch you I won’t touch you I won’t touch you

My place is forever fixed: between the fist
and its destination. Here
Into my wound you enter too:
love your women sleep with any of them you’re
forbidden to me
(but carry me in your nostrils in your sight in your hearing)
carry me
as a keen remorse as a guilt fulfilled
there in your brain)

I command: enter the poem, lie idle in it:
in the white spaces between the lines between the negations
I’ll allow you to make room – so breathe

trans. M. M. Biela

OFELIA PRODAN – poetry

POSTED IN Romanian February 15, 2022

OFELIA PRODAN – poetry

 

Mâini încinse de jar mă lovesc peste buze
Deschide gura și scuipă-ți dinții
Culege flori de păpădie cu gingiile
Mestecă mestecă tot înghite înghite tot
Mâini de păcură îmi astupă ochii
Vezi prin beznă cum umblă strigoii de sub pământ
Eu am venit dintr-un loc însorit
Cu ape limpezi și reci
Un loc unde oamenii pot atinge norii cu degetele
Pot rupe bucăți moi și pufoase
Ca o vată de zahăr ars și gusta în timp ce fulgerele
Le străbat trupul cu dragoste
Acolo nimeni nu se teme să ucidă sau să moară
Dar am ajuns în această nouă lume un rătăcit un rătăcitor
Dinții mei s-au spart oasele mele s-au sfărâmat
Mă târăsc și culeg cu gingiile flori de păpădie
Înghit flori de păpădie
Ochii mei s-au scurs prin mlaștini
Plâng direct din orbite
Vreau să mă întorc acasă dar aici este acasă
Inima mea cea bătrână e ceasul defect al tatălui meu
Ticăie în gol tata a fost soldat
A murit în somn ucis cu morfină de o infirmieră geloasă
Ea este mama mea o privesc cu spaimă
Prin trupul ei gol mă târăsc fără să ajung nicăieri
Îmi cresc solzi și gheare mă transform în reptilă
Nu mai știu cine sunt de unde vin
Niciodată cerul nu a fost mai luminos și mai departe


OFELIA PRODAN

………………..


Fire-hot hands slap me across the lips
Open your mouth and spit out your teeth
Pick dandelion flowers with your gums
Chew it chew it all swallow it swallow it all
Hands of tar cover my eyes
See through the darkness how the undead walk beneath the earth
I came from a sunny place
With clear and cold waters
A place where people can touch the clouds with their fingers
They can tear off soft, fluffy pieces
Like burnt cotton candy and taste while lightnings
flash through their body with love
There no one’s afraid to kill or die
But I’ve come to this new world, a lost one and a wanderer
My teeth are broken and my bones are shattered
I crawl and pick with my gums dandelion flowers
I swallow dandelion flowers
My eyes have run through the swamps
I cry straight from my eye sockets
I want to go home but this is home
My old heart is my father’s faulty watch
Ticking in the void my father was a soldier
Died in his sleep killed with morphine by a jealous nurse
She’s my mother I look at her with dread
Through her naked body I crawl with nowhere to go
I grow scales and claws I turn into a reptile
I don’t know who I am where I come from
Never has the sky been brighter and farther away

traducere, M. M. Biela

eu citesc / I read

POSTED IN Romanian February 15, 2022

eu citesc / I read

eu citesc până rup cărțile și se rup filele. atunci, le introduc delicat în gură până se umezesc și capătă gust de prăjitură cu vișine sau cerneală. le plimb cu limba prin toată gura să mă îmbib de cultură. citesc orice – beletristică, cărți de popularizare a științei de orice fel, reviste cartoon, cărți de mecanică, de inginerie spațială, religioase, ateiste, filosofice, antropologice, orice, orice îmi provoacă orgasm intelectual, pardon, culinar, eu le înghit și diger la propriu. eu asimilez toată cultura lumii organic, visceral. până mi se apleacă și vomit. da, vomit cultură cât un fluviu, cât un ocean, peste lume. eu inund lumea cu toată cultura mea procesată și transformată. apoi regret și vă spun frust – nu mai citiți și digerați cărți oameni buni, că vi se apleacă și dați gratis cultură oricărui fraier neanderthalian care nu știe nici literele alfabetului!


OFELIA PRODAN

……………….

I read until I break the books and the pages tear. then I gently pop them in my mouth until they moisten and taste like cake with cherries or ink. I run them with my tongue all over my mouth to soak up the culture. I read everything – fiction, science popularization books of all kinds, cartoon magazines, mechanics, space engineering, religious, atheistic, philosophical, anthropological books, anything, anything that gives me an intellectual, sorry, culinary orgasm, I literally swallow and digest them. I assimilate all the culture of the world organically, viscerally. until I get nauseous and I vomit. yes, I vomit culture the size of a river, of an ocean, al over the world. I flood the world with all my processed and transformed culture. then I regret it and I tell you point-blank – stop reading and digesting books, folks, because you get nauseous and give culture for free to any Neanderthal sucker who doesn’t even know the letters of the alphabet!


traducere, M. M. Biela

MIHAI EMINESCU, the greatest Unknown Romantic of Europe

POSTED IN Romanian January 15, 2022

MIHAI EMINESCU, the greatest Unknown Romantic of Europe…15.01.1850 – 15.06.1889


GLOSSA

Days go past, and days come still,
All is old and all is new,
What is well and what is ill,
You imagine and construe
Do not hope and do not fear,
Waves that leap like waves must fall;
Should they praise or should they jeer,
Look but coldly on it all.

Things you’ll meet of many a kind,
Sights and sounds, and tales no end,
But to keep them all in mind
Who would bother to attend?…
Very little does it matter,
If you can yourself fulfill,
That with idle, empty chatter
Days go past and days come still.


Little heed the lofty ranging
That cold logic does display
To explain the endless changing
Of this pageantry of joy,
And which out of death is growing
But to last an hour or two;
For the mind profoundly knowing
All is old and all is new.


As before some troupe of actors,
You before the world remain;
Act they Gods, or malefactors,
‘Tis but they dressed up again.
And their loving and their slaying,
Sit apart and watch, until
You will see behind their playing
What is well and what is ill.


What has been and what to be
Are but of a page each part
Which the world to read is free.
Yet who knows them off by heart?
All that was and is to come
Prospers in the present too,
But its narrow modicum
You imagine and construe.


With the selfsame scales and gauges
This great universe to weigh,
Man has been for thousand ages
Sometimes sad and sometimes gay;
Other masks, the same old story,
Players pass and reappear,
Broken promises of glory;
Do not hope and do not fear.


Do not hope when greed is staring
O’er the bridge that luck has flung,
These are fools for not despairing,
On their brows though stars are hung;
Do not fear if one or other
Does his comrades deep enthral,
Do not let him call you brother,
Waves that leap like waves must fall.


Like the sirens’ silver singing
Men spread nets to catch their prey,
Up and down the curtain swinging
Midst a whirlwind of display.
Leave them room without resistance,
Nor their commentaries cheer,
Hearing only from a distance,
Should they praise or should they jeer.


If they touch you, do not tarry,
Should they curse you, hold your tongue,
All your counsel must miscarry
Knowing who you are among.
Let them muse and let them mingle,
Let them pass both great and small;
Unattached and calm and single,
Look but coldly on it all.


Look but coldly on it all,
Should they praise or should they jeer;
Waves that leap like waves must fall,
Do not hope and do not fear.
You imagine and construe
What is well and what is ill;
All is old and all is new,
Days go past and days come still.


MIHAI EMINESCU

Translated by
CORNELIU M. POPESCU ( 1958 – 1977)

CONTRASTE / CONTRASTS

POSTED IN Romanian January 15, 2022

CONTRASTE / CONTRASTS

Un om e cald şi altul este rece,
Un tren sosi şi altul o să plece,
Doi ochi sunt trişti şi nu au nicio vină
Că alţi doi ochi fugiră de lumină.

Un suflet iartă, altul se răzbună,
Un gând aduce soare sau furtună,
Un om iubeşte, altul îl sfidează,
În noi e zi, în noi se înnoptează.

O mână strânge, alta dăruieşte,
Un om oferă, altul îl răneşte,
O viaţă-ncepe, alta se sfârşeşte,
Un ceas a stat şi altul ne vorbeşte.

O mamă râde şi o alta plânge,
Un vis se naşte, altul se va frânge,
Un om învaţă, altul nu ia seamă,
O faptă e curaj şi alta-i teamă.

Un trup e umbră, altul e credinţă,
Un gest e laş şi altul e voinţă,
Un vers nu e nimic sau este artă,
O viaţă-i de valoare sau deşartă.

Un dor e taină, altul e durere,
Un foc e neputinţă sau putere,
Un om trăieşte, altul doar există,
O lacrimă zâmbeşte ori e tristă.

O vârstă-i număr sau înţelepciune,
Un loc e beznă, altul rugăciune,
Un om e gol sau este de valoare,
O dragoste se naşte, alta moare.

Doi ochi sunt trişti şi nu au nicio vină
Că alţi doi ochi fugiră de lumină.
Un om e cald şi altul este rece,
Nimic nu-i permanent şi totul trece.

ALEXANDRA MIHALACHE

…………….

CONTRASTS

One man is warm, another is detached,
One train arrives, another is dispatched,
Two eyes are sad and have no blame
That other two eyes flee from the light’s flame.

One soul forgives, another vengeance seaks,
One thought brings sunshine or storm peaks,
One man can love, another one can mock,
In us is day, in us it’s getting dark.

One hand just takes, another one just gives,
One man just offers, another mischiefs,
One life begins, another one ends thus,
One clock stood still, another speaks to us.

One mother laughs and another one cries,
One dream is born and another one dies,
One man gains knowledge, another-is unread,
One deed is courage, another is dread.

One body is shadow, another is creed,
One act is cowardly, one else is deed,
A verse is either nothing or art’s pain,
A life is either value or in vain.

One longing’is mystery, another blight,
One fire is helplessness or might,
One man lives, other only exists,
A tear smiles or is sad to bits.

An age is number or a wisdom bearer,
One place is gloom, another one is prayer,
A man is either empty or is worth,
One love is born, another dies at birth.

Two eyes are sad and have no blame
That other two eyes flee from the light’s flame.
One man is warm, another is detached,
Nothing will last and all by time is snatched.


traducere, M. M. Biela

MARIN SORESCU

POSTED IN Romanian December 23, 2021

MARIN SORESCU (29.02.1936-8.12.1996)

1. Contabilitate


Vine o vreme
Când trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.


Câteva momente când era sa fim fericiti,
Câteva momente când era sa fim frumosi,
Câteva momente când era sa fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos
Pe care l-am trait.


O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.


Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A caror întelepciune am eliminat-o treptat.
Si, în sfârsit, o soarta
Si cu înca o soarta (de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).

 

 


Accountancy


There comes a time
When we must draw
A black line
beneath ourselves
And do the math.


A few moments
When we fell just short of being happy,
A few moments
when we fell just short of being beautiful,
A few moments
when we fell just short of being brilliant
We met a couple of times
with some mountains, with some trees, with some waters
(Where could they be now? Are they still alive?)
All these make for a bright future
One we have lived.


A woman we loved
And the same woman
who didn’t love us back
Add up to zero.


A quarter of the study years
Make for several billion fodder words,
The wisdom of which we’ve slowly done away with.
And, finally, one fate
plus another fate (where did this one come from?)
Add up to two (one we write down and one we safe,
Maybe, who knows,
there is also an afterlife).

 

 

2. Ceva ca rugăciunea


Nu știu ce am,
Că nu dorm când dorm
Nu știu ce am,
Că nu sunt treaz,
Când stau de veghe.


Nu știu ce am,
Că nu ajung nicăieri,
Când merg.


Nu știu ce am,
Că stând pe loc
Sunt, hăt, departe.


Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde
Și cu ce fel de saliva
Ai amestecat și-ai frământat huma-mi?


De nu știu ce am
Că exist,
Nu știu ce am
Că nu mai am nimic,
Decât pe tine.

 

 

 


Something like a prayer


I don’t know what I have,
For I don’t sleep when I sleep
I don’t know what I have,
For I’m not awake,
When I’m awake.


I don’t know what I have,
for I’m getting anywhere,
When I go.


I don’t know what I have,
For sitting still
I’m way far away.


Lord, of what kind of clay
did you take me in your warm hands?
And with what kind of spittle
did you mix and knead my clay?


So, I don’t know what I have
For I exist,
I do not know what I have
For I have nothing left,
But you.

 

 

 


3. Tablouri


Toate muzeele se tem de mine,
Fiindcă de câte ori stau o zi-ntreagă
În fața unui tablou,
A doua zi se anunță
Dispariția tabloului.


În fiecare noapte sunt prins furând
Într-o altă parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasă
De gloanțele ce-mi șuieră pe la ureche,
Și de câinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decât îndrăgostiții
Parfumul iubitei.


Vorbesc tare cu pânzele ce-mi primejduiesc viața,
Le-agăț de nori și de copaci
Și mă dau înapoi să am perspectivă.
Cu maeștrii “italieni” poți să legi ușor o conversație.


Ce gălăgie de culori!
Și din cauza asta
Cu ei sunt foarte repede prins,
Văzut și auzit de la distanță,
Parcă aș duce-n brațe papagali.


Cel mai greu se fură Rembrandt:
Întinzi mâna și dai de-ntuneric –
Te-apucă groaza, oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închiși în beciuri întunecoase.


Pânzele lui Van Gogh sunt nebune,
Se-nvârtesc și se dau peste cap,
Și trebuie să ții bine de ele
Cu amândouă mâinile,
Că sunt supte de-o forță din lună.


Nu știu de ce Bruegel mă face să plâng,
El nu era mai bătrân decât mine,
Dar i s-a spus bătrânul,
Fiindcă pe toate le știa când a murit.


Și eu caut să-nvăț de la el,
Dar nu pot să-mi țin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Când fug cu anotimpurile la subsuoară.


Cum vă spuneam, în fiecare noapte
Fur câte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat,
Drumul fiind însă foarte lung.


Sunt prins până la urmă,
Și ajung acasă noaptea târziu,
Obosit și sfâșiat de câini,
Tinând în mână o reproducere ieftină.

 

 


Paintings


All museums are afraid of me,
Because every time I sit a whole day
In front of a painting
The next day it is announced
The painting’s disappearance.


Every night I’m caught stealing
In another part of the world,
But I don’t even care
About the bullets hissing towards my ear,
And the police dogs who know by now
The scent of my traces,
Better than the lovers
The perfume of their beloved.


I talk out loud to the canvases that endanger my life,
I hang them from clouds and trees,
And I step back for some perspective.
One can easily engage a conversation with the “Italian” masters.


What a turmoil of colors!
That’s why I’m caught
Very quickly with them,
Seen and heard from a distance
As if I had a parrot in my arms.


The hardest to steal is Rembrandt:
Stretch out a hand and you touch the darkness —
You’re terrified, his men don’t have bodies,
Just closed eyes in dark cellars.

 

Van Gogh’s canvases are insane,
They twirl and turn upside down,
And you must hold them tight
With both hands,
For they are sucked by a force from the moon.


I don’t know why Breughel makes me want to cry.
He wasn’t any older than me,
But they called him the old man
Because he knew it all when he died.


I also try to learn from him
But I can’t stop my tears
That flow over his golden frames
When I run off with the seasons under my armpit.


Like I was telling you, every night
I steal one painting
With enviable dexterity.
Yet the road being very long


I’m caught in the end
And I get home late at night
Tired and torn by dogs
Holding a cheap forgery in my hands.

 

 

 

 

 

4. Ctitorie


Așa cum stai,
Dreaptă,
Cu brațele moi
Pe pîntecul plin,
Pari o veche soție de voievod
tinîndu-și ctitoria.


Și parc-aud un glas
Venind de dincolo
De dispariția materiei:


“Noi, Ion și Ioana,
Cu puterile noastre
Am durat acest sfînt
Copil
Întru veșnica pomenire
A acestui soare
Și-a acestui pămînt.”

 

 

 


Creation


As you stand,
Right,
With your soft arms
On the full belly,
You look like an old voivode’s wife
Holding its creation.


And I can hear a voice
Coming from beyond
The disappearance of matter:


“We, Ion and Ioana,
With our powers
We created this sacred
Child
In the eternal remembrance
Of this sun
And of this land.”

 

 

 

 

5. Scara la cer


Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.


În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer – zic,


Mi se arunca de sus.


Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.


– Suflete, ia-o tu înainte.
Pas! Pas!

 

 

 

Ladder to Heaven


A spider’s thread
Is hanging from the ceiling.
Just above my bed.


Every day I notice it
How it’s lowering more and more.
I’ve been offered even
Ladder to heaven – I say,


It is thrown to me from above.


Although I’ve lost awfully weight
I’m only the ghost of who I was
I think that my body
It’s still too heavy
For this delicate ladder.


“Soul you, go ahead, you first.”
Hush! Hush!

 

 

 

 


6. Am zarit lumina


Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?


Cum o mai duceţi cu fericirea?


Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.


Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.


Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul…
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.


O cafea neagră voi servi, totuşi.
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

 

 

 


I glimpsed light


I glimpsed light on Earth
And so, I was born too
To see how you’re doing.
Healthy? Strong?
What about happiness?

Thank you, don’t answer.
I have no time for answers,
I barely have time to ask questions.

But I like it here,
It’s warm, it’s nice
And there’s so much light that
The grass grows.

And that girl, look,
She’s looking at me with her soul…
No, my dear, don’t bother to love me.

I’ll sip a black coffee, yet
Made by you.
I like it for you know how to make it
Bitter.

 


traducere, M. M. Biela

 

 

 

NICHITA STANESCU

POSTED IN Romanian December 23, 2021

NICHITA STANESCU (31.03.1933-13.12.1983)


1. Aceasta tara de vis

Când se va sfârsi asfaltul drumului
trupul meu si trupul tau se vor face asfalt
ca sa nu ramâna necalatorita
aceasta tara de vis.

Când vor cadea frunzele pomului,
când se va vesteji iarba câmpului,
pletele mele si pletele tale
se vor asterne pe câmpuri
ca sa nu ramâna înfrigurata
aceasta tara de vis.

Când vor seca izvoarele
si când ploile vor pleca în sus
eu si cu tine ne vom tine de mâna
si vom plânge, vom plânge
ca sa nu ramâna vaduvita de tristete
aceasta tara de vis.

Când vor muri câinii,
când vor pieri caii,
când iepurii vor fi mâncati
de gura mortii,
când ciorile negre
si pescarusii albi
vor fi mistuiti în gusa aerului,
eu si cu tine vom fi
câine si cal
iepure si cioara,
dar mai ales vom fi
pescarusul cel alb
ca sa nu ramâna
fara diadema de carne vie
aceasta tara de vis.

 


This country of dream

When the asphalt of the road will end
my body and your body will become asphalt
so as not to remain untraveled
this country of dream.

When the leaves of the tree will fall,
when the grass of the field will wither,
my tresses and your tresses
will lie down in the fields
so as not to get cold
this country of dream.

When the springs will dry up
and the rains will go upwards
you and I will hold hands
and we will weep, we will weep
so as not to be widowed of sorrow
this country of dream.

When the dogs will die,
when the horses will perish,
when the rabbits will be eaten
by the mouth of death,
when black crows
and white seagulls
will be consumed by the dewlap of the air,
you and I will be
dog and horse
rabbit and crow,
but most of all we will be
the white seagull
so as not to remain
without live flesh diadem
this country of dream.

 


2. Un poem spre aducere aminte


Atâta să nu uitați:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.


Atâta să nu uitați
că el a băut cu gura lui, –
că avea piele
îmbrăcată în ștofă.


Atât să nu uitați, –
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină


Atât să uitați! Numai atât, –
că El a trăit,
înaintea noastră…
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitați!

 

 

 

A poem to remember


Only this do not forget:
that he was a living man,
alive,
Tangible by hand.


Only this do not forget
that he drank with his mouth, –
that he had skin
dressed in cloth.


Only this do not forget, –
that he could have stayed
at the table with us,
at the Last Supper’s table


Only this do forget! Only this, –
that He lived,
before us…
Only this,
on my knees, I beg of you, forget!

 

 

 

3. Sa ninga peste noi


Să ningă peste noi cu miei doar astăzi
Să ningă inima în noi
Noi niciodată nu am fost noroi
O spun şi mieii care ning pe noi
O, dulce, mult prea dulce tu, fecioară,
Care mi l-ai făcut pe Iezus chiar din flori
Ce zici că ninge mieii peste noi
Ce zici că ninge mieii peste seară
Şi pe zăpadă că noi ningem amândoi?

 

 

Let it snow on us


Let it snow on us with lambs only today
Let our heart snow inside us
We have never been mudded thus
So do say the lambs that snow over us
Oh, sweet, you, virgin, way too sweet
Who made my Jesus out of blessed fruit
What do you say that lambs snow over us
What do you say that lambs snow in zenith
And that on snow we both snow today?

 

 

 

4. Pean


Nu trebuie înţelese sentimentele, –
ele trebuie să fie trăite.
Nu trebuie înţeleşi porcii, –
ei trebuie să fie mâncaţi.
Nu trebuie înţelese florile, –
ele trebuie să fie mirosite.
Nu trebuie să fie înţeleasă pasărea, –
lăsaţi-o pe ea singură;
nu-i faceţi ramură din inima voastră,
nu-i beţi cu respirarea voastră aerul,
aerul de sub aripă…
Nu trebuie mai ales să înţelegem, –
trebuie mai ales să fim;
dar mai ales trebuie să fi fost,
într-adevăr mai ales să fi fost.

 

 

Paean


Feelings mustn’t be understood, –
they must be lived.
Pigs mustn’t be understood, –
they must be eaten.
Flowers mustn’t be understood, –
they must be smelled.
The bird mustn’t be understood, –
leave her alone:
don’t make her branche from your heart,
don’t drink with your breath her air,
the air beneath her wings…
We mustn’t especially understand, –
we must especially be.
but especially we must have been,
indeed, especially must have been.

 

 

5. De dragoste


Ea sta plictisita si foarte frumoasa
parul ei negru este suparat
mâna ei luminoasa
demult m-a uitat, –
demult s-a uitat si pe sine
cum atirna pe ceafa scaunului.


Eu mă inec în lumine
si scrisnesc în crugul anului.
Ii arat dintii din gura,
dar ea stie ca eu nu rid,
dulcea luminii faptura
mie, pe mine mă infatiseaza pe când
ea sta plictisita si foarte frumoasa
si eu numai pentru ea traiesc
în lumea fioroasa
de sub ceresc.

 

 

Of love


She sits bored and very beautiful
her dark hair is upset
her arm so lightful
for ages about me would forget, –
for ages about herself she’d forget
as it hangs over the back of the chair.


I am drowning in the lights’ velvet
grinding my teeth in the rotation of the year.
I show her my mouth’s teeth,
but she knows that I do not smile,
the sweet creature of lights bequeath
mirrors myself to me, while
she sits bored and very beautiful
and I live for her only
in this world, truly awful
under the heaven holy.

 

 

 


6. Evocare


Ea era frumoasa ca umbra unei idei, –
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatra proaspat sparta
a strigat dintr-o limba moarta.


Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzânda si plângânda cu lacrimi mari
era sarata ca sarea
slavita la ospete de barbari.


Ea era frumoasa ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pamânt.

 

 


Conjuring


She was beautiful like an idea’s shade, –
her back was smelling like a child’s skin portrayed,
like a rock freshly wrung
like a cry in a dead tongue.


She had no weight, like the breath.
Laughing and crying with big tears
she was salty like the salt strength
at feasts worshipped by the goths with cheers.


She was beautiful like the shadow of a thought.
Between waters, only she was land spot.

 

 

 

7. Alta matematica


Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.


Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal…


Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi…


Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

 

 

Another kind of math


We know that one times one is one,
but a unicorn times a pear
have no idea what it is.
We know that five minus four is one
but a cloud minus a sailboat
have no idea what it is.
We know, yep, that eight
divided by eight is one,
but a mountain divided by a goat
have no idea what it is.
We know that one plus one is two,
but me and you, alas,
we have NO idea what it is.


Oh, but a blanket
times a rabbit
is a red-headed one of course,
a cabbage divided by a flag
is a pig,
a horse minus a tram
is an angel,
a cauliflower plus an egg
is an astragalus.


Only you and I
multiplied and divided
added and subtracted
remain the same…


Vanish from my mind!
Come back into my heart!

 

 

 

8. Poem


Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…

 


Poem


Tell me if I were to catch you one day
and I’d kiss the sole of your foot,
wouldn’t you limp a little after that,
afraid to crush my kiss? …

 

 

9. Semn 12


Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet de vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.

 

 

Sign 12


Slowly she became a word,
bundles of soul on the wind stirred,
a dolphin in my eyebrows claw
a stone provoking rings in flow,
a star inside the knee of mine
a sky inside the shoulder of mine
and I inside the I of mine.

 

 

10. Poveste sentimentala


Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

 


Sentimental story


Then we saw each other more and more.
I stood at one side of the hour,
you at the other,
like two handles of an amphora.
Only the words flew between us both,
back and forth.
You could almost see their swirling,
and suddenly,
I would lower a knee,
and touch my elbow to the dust world
only to look at the grass tilted subtly
by the falling of some word,
like under the paw of a running lion spurred.
The words spun between us both,
back and forth,
and the more I loved you, the more
they continued, this almost seen swirl,
the structure of matter, from before.

 

 

 


11. Leoaica tânără, iubirea


Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.


Şi deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.


Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme…

 

 

Love, a young lioness


Love, a young lioness
jumped into my face.
She’d been stalking me with strain
for a while.
Her white fangs stuck into my face,
The lioness bit today, my face.


And suddenly the nature, around me,
made a circle tumbling free
sometimes wider, nearer,
like a gathering of water.
And the glance upwards burst sight,
like a rainbow sliced in two,
and the hearing met it tight
right near the skylarks’ view.


I put my hand on my eyebrow,
on my temple, chin and fore
but the hand knows them no more.
And it glides haphazardly
on a shining desert glee,
over which with lazy moves
walks an auburn lioness
with her cunning motions loose,
for a time,
and one more time…

 


traducere, M. M. Biela

 

NICOLAE LABIS

POSTED IN Romanian December 23, 2021

NICOLAE LABIS (2.12.1935-22.12.1956)


1. Am iubit…


Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.


Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.


M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei…


Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie…

 


I loved…


Since I’ve known myself, I’ve loved
Summer sky, translucent, craved
The disheveled willow trees,
Rainbows shining on the rocks
Or the deep woods’ dewy drops
frozen in the white frost tease.
I loved on the fields the twirls
To see the morgana girls
Or on mountain ridges wing
dance of rounded lightning,
Cranes in their serene flights
Peace and dignity of heights,
Haughty pine trees up to sky
In the fluff of clouds too high


I loved the pure love unsaid
On the mouth a flower red
In the heart a burning thread.
Candid snow in eyes rejoice
In chest never-ending voice.


Oft I shuddered in believe
Everything that thoughts could weave:
On the whiteness of a page
Fast and weaving dances winged
From the thinking arches stringed
Arrowed by ideas’ sage…


All this greatness since its dawn
It’s been given us from aeon…

 


2. Moartea caprioarei

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.

Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!

Ea s-arătă săltând şi se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.
Împleticit m-am dus şi i-am închis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: – Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau.
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini…
Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

Pe-o nară puşca tatii scoate fum.
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalţă tata foc înfricoşat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fără să ştiu
Un clopoţel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea…
Tu, iartă-mă, fecioară – tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!

 

 


Death of the doe

The drought smothered the wind until its last breath,
The sun melted and dripped overflowing the earth,
Remained only the sky burning and empty flood,
From the wells buckets pull out not water, but mud.
Over the woods more often fires and fires,
Dancing with wild, satanic flame spires.

I follow my father uphill through the bushes,
And the fir-trees are scratching me, wicked and blunt
Together we start the hunting of deer,
The hunt of starvation in Carpathians’ mount.
Thirst overwhelms me. Sizzles on rock stones
The trickle of water dripping from the fount.
My temple presses the shoulder. I feel like I’m walking
On some planet unknown and heavy, distant.

We’re waiting in a spot where there are still chiming,
From the chords of smooth waves, the flows.
When the sun will go down when the moon will be shining
Here will come in a string to the water
One by one the does.

I tell father I’m thirsty, he signs me to be still.
You, astounding water, you’re quivering so quiet!
I feel I’m bound through thirst with the creature that’ll die
Against the law and so against the rite.

With withered rustle the valley is breathing.
What a terrible evening floats above the world!
Blood flows on the horizon and my chest is scarlet, as if
I wiped my hands full of blood on my chest cold.

Like on the altar ferns in purple flames
And stars astonished blinked between themselves,
Oh, how I wish you’d come no more, you’d come no more,
You, lovely sacrifice of my wood’s realms.

With leaping steps, she came and stopped
Looking around as if with fear
Her gentle nostrils shuddered the water
With slippery brass circles mere.

Something obscure gleamed within her wet eyesight.
I knew she’ll die, that she’ll suffer, I knew.
I felt as if living again the myth
Of the sweet maiden turned into a doe.
Up from above, the pale moonlight,
Was snowing on her warm fur faded cherry tree blooms
Oh, how I wished that for the first time, at sight
My father’s rifle to misfire fumes.

But the valleys rumbled. Fallen to her knees,
She raised her head, towards the stars she leaned
And fell into the water, stirring with grace and ease
Ephemeral black swarms of pearl beads keened.
A blue bird has twitched between the branches,
And the soul of the doe towards infinite crest
Took gentle flight, with screaming, as birds feather the fall
When they leave sad and empty their nest.
Stumbling I went and closed her shady eyes
Her eyes, guarded by horns in sad defeat
I shuddered silently and white when father
Hissed rejoicingly to me: – We have meat!

I tell father I’m thirsty, he signs me I can drink.
You, astounding water, you’re quivering in fright!
I feel I’m bound through thirst with the creature that died
Against the law and so against the rite.

But law is useless and to us unknown
When our life is hardly our own.
And rite, and mercy are at useless length
When my sister is hungry, and ill, and near death.

The rifle of my father lets out smoke.
Alas, the leaves without wind are rustling amok!
My father builds a scary fire estranged
Alas, how much the woods have changed.
From weeds I pick, not knowing, with no blink
A little flower with a silver clink…
With fingernails, my father sets apart
From the skewer, the doe’s being and her heart.

What is it, heart? I’m hungry! I want to live, I want…
You, to forgive me, maiden, – you, the doe of my heart!
Sleepy. How high’s the fire! And the forest, how deep!
I weep. What’s father thinking? I eat and weep. I eat!

 

 

 


3. Pasarea cu clont de rubin


Pasărea cu clonț de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.


M-a strivit,
Pasărea cu clonț de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonț de rubin,
Ciugulind prin țărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiș
Care va rămâne o amintire frumoasă.

 

 


The bird with the ruby beak


The bird with the beak of ruby
Has avenged herself, look, has avenged herself.
I can caress her no more.


She has crushed me,
The bird with the beak of ruby,
And tomorrow
The chicks of the bird with the beak of ruby,
While nibbling through the dust,
Shall perhaps find
Traces of poet Nicolae Labiş,
By then a beautiful memory…

 


4. Noi nu


O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci.
Cine-și va pierde credința-n izbândă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?


Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb
Insuportabil de mare povara?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

 


We won’t


Some of us have really defeated
Our fault, our lies and dread,
But there is still road uncompleted
To the sky that swings its spread.
Dried generations are dying out,
Young people laugh to the cold stars.
Who will lose faith in triumph, who’ll doubt?
On these ever-moving paths?


Who among us will die
Before his body has died?
Who will throw his heart in the dust
Unbearable heavy freight?
Like a bad wind, or like a mad frisson
The question went through the lot
Listen and listen and listen!
We won’t! Never ever! We won’t!

 

 


5. Primele iubiri


Azi, iata, am vazut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei in goana sa se-adune
Si catra el privirile-si tintesc –
Un codru nesfarsit de coarne brune
in care mii de stele stralucesc.
Sosind din dunga zarii de argint
Vin pasarile-mi mari de sarbatoare
Si-nchipuiesc pe ceruri, falfaind,
Un ocean de aripi miscatoare;
intreaga lume-a sufletului, vie,
Palpita-ntr-o frenetica betie.


Azi sunt indragostit.
E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat si suna
Oglinzile ritmandu-si-ie-n dans,
Si brazii mei vuiesc fara furtuna
intr-un ametitor, sonor balans,
in vii vibreaza struguri stravezii
Cristalurile cantecelor grele –
Si stropi scaparatori de melodii
Ca roua nasc in ierburile mele.
Eu curg intreg in acest cantec sfant:
Eu nu mai sunt, e-un cantec tot ce sunt.

 

 

 

 


First loves


Today, look, I have seen a rainbow, whole
above the universe of my own soul.
All my deers come racing one another,
they look upon him with a staring gaze-
an endless woodland of brown horns together
where thousands of stars celestially blaze.
Arriving from the silver lining sky
My celebrative birds coming in swing
and, fluttering, they build on heaven, high,
a moving ocean as a waving wing.
The whole world of my soul, vivaciously,
trembles in a frenetic ecstasy.


Today I am in love.
A rainbow, whole
above the universe of my own soul.
The springs are all enlightened and they chime
moving their mirrors in a rhythmic dance,
and my fir-trees roar without storming time
in an astounding, resonant balance,
in vineyards vibrate the pellucid grapes
The crystals of the heavy tuned reverbs-
And drops of scintillating lyric shapes
like morning dew are born into my herbs.
I fully flow throughout this holy anthem:
I am no more. A song is all I am.

 

traducere, M. M. Biela

MAGDA ISANOS

POSTED IN Romanian December 23, 2021

 

MAGDA ISANOS (17.04,1916-17.11.1944)


1. Mana ta


Mina ta nu-i fara de temei fierbinte,
sau rece, grea ca plumbul, sau usoara;
eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte,
cum are obiceiul stapinul, bunaoara.


E ca o frunza mare, pala, ce s-a scuturat
pe fruntea mea, sa steie racoroasa,
si, cind pe umeri citeodata mi se lasa,
eu stiu de esti sau nu esti suparat.


In parul meu ce albe-s degetele miinii tale,
si-asa de visatoare, ca de femeie-mi par,
dar ard si dor de brate pina la umar goale,
de-mi zic ca au in virfuri si-n podul palmei jar.


Stiu orice linie sau vinisoara albastrie
a miinii tale, orisicit de nensemnata,
dupa cum si dinsa pe de rost ma stie
si sa ma uite n-ar mai putea vrodata.

 

 

Your hand


Your hand is not without a reason hot,
or cold, heavy as lead, or soft.
I understand its word, and she lies not,
as does its master usually, oft.


It’s like a big, pale, shaken leaf
on my forehead, to stay refreshing,
and, when it rests on my shoulders brief
If you’re upset or not, I may be knowing.


How white are in my hair the fingers of your hand,
and so dreamy they are, to a woman’s resemble,
but for bare arms to shoulder they’re burning, hurting and
I feel like on the tips and in palm they have embers.


I know each line or blue frail vein
on your hand, it matters not how small,
insomuch as she knows me by heart’s thane
and to forget me never could no more.

 

 

 

2. Doamne, n-am isprăvit


Doamne, n-am isprăvit
cântecul pe care mi l-ai şoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheaţă şi pară
în orice sară.


Nu pot pleca. Arborii îmi şoptesc;
florile calea-mi aţin şi mă opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudă şi naivă mirare.


Oamenilor voiam să le las
sufletul meu, drept pâne la popas,
drept păşune, livadă şi cer.


Tuturor acelora care nu mă cer
şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu.


Căutam în iarbă şi-n mohor
tainele ascunse tuturor.
Mă uitam în fântână şi-n iaz,
şi-ascultam – îndelung – sub brazi…


Atunci au venit îngerii şi m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!
Deschide colivia, fă să zboare
cântecele mele nerăbdătoare.

 

 

Lord, I haven’t finished


Lord, I haven’t finished, you see
the song you whispered to me.
Don’t send me ice angels and light
every eventide.


I can’t leave. The trees whisper from top,
the flowers hold my path to stop.
About all I began a song
of praise and naive wonder, long.


My soul, to people I wanted to leave
as bread for rest relieve
as pasture, orchard, and sky.


To all those who don’t ask for my sigh
nor know me, I wanted to be
a candle for later to see.


I was looking in the weeds and the grass tall
for the secrets hidden from them all.
I looked in the fountain and the pond,
and I listened – long – the fir trees’ sound…


Then the angels came for me to get.
Lord, I can’t leave, I’m not done yet!
Open the cage, let fly along
my eagerly awaiting song.

 

 

3. Copilul meu, sa nu ma cauti


Copilul meu, să nu mă cauţi. Toate
îţi vor vorbi de mine cu dreptate.
După ce n-am să mai fiu,
să nu spui: “Pentru mama-i târziu”.

Să ştii că am sa râd in flori
şi c-am să-nconjur de multe ori
cu nourii şi cu ploaia ogrăzile
unde mi-am petrecut amiezile.

Dacă suferi, să mă chemi serile,
şi-am să vin lângă inima ta,
de-ar trebui să străbat zările
şi marea cu aripa mea.

Să nu te temi de faţa mea schimbată.
Să nu spui: “Mama n-a fost aşa niciodată!”
Ai să-mi cunoşti glasul poveştilor
în arborii din faţa fereştrilor.

Din multe semne-ai să-nţelegi că-s eu,
când am să vin lângă patul tău
şi-am să fac aerul răcoros,
scoborând toate stelele jos.

Ai să cunoşti că-i mama, după pace,
şi după felul-n care totul tace –
durerea şi grija de mâine –
după mirosul de gutui şi pâine.

Ai să mă ştii şi-ai să zâmbeşti dormind.
Eu, când am să văd soarele răsărind,
de teamă să nu mă fac rouă şi să nu mor,
am să-mi iau îngerii şi-am să zbor.

 


My child, don’t look for me

My child don’t look for me. Around
the truth about me will abound.
After I will be gone,
don’t say, “It is late for mom.”

Know that from the flowers I’ll laugh
and many times, I’ll hold, in behalf
of the clouds and the rain, the grounds
where I’ve spent my noons with no bounds.

If you suffer, call me in the night,
and I will come beside your heart,
even if I must cross the sky
and the sea with my wings I’ll fly.

Don’t be afraid of my guise though.
Don’t say, “My mother never looked so!”
the voice of my tales you will know
whispered by the trees at your window.

From many signs you’ll feel that’s me, deep
when I’ll come to your bed sleep
and I’ll refresh the air anew,
bringing all the stars next to you.

You will know that is mom, from the peace,
and the way everything is at ease –
the pain and the tomorrow’s dread –
from the scent of quince and bread.

You will know me, and you’ll smile in your dream.
I, when I’ll see the sun rising in gleam,
fearing that I’ll become dew and I’ll die,
I’ll take all my angels and I’ll fly.

 


4. Murim…ca maine


E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.


Atâta soare, Doamne, -atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…


Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.


Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate


si celalalt – si-mi pare ne-nteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

 

 

We die…someday


It is so sad to think that one blessed day,
even tomorrow, all the alley trees
will be there standing still as now we seize,
cheerful, while we’ll be rotting away.


So much sunlight, dear Lord, so much sunlight
after we go will shine upon the world.
cortege of seasons and of rain unfurled
with hair from which is pouring fresh delight…


This grass will sprout again in daily chime,
the moon will bend forever just like now,
amazed, over the never-ending flow
just us alone won’t be a second time.


I find it strange that still it seems we may
find so much time to waste in loathe and hating,
when life is just a drop, a breath that’s bating
between this minute ticking straight away


and the next one – and I’m feeling unwise
and sad for we don’t watch enough the skies,
that we don’t pick a flower, we don’t smile,
we, dead forever, living just a while.

 

 

 

 

5. Acum cantecul s-a sfarsit


Acuma cintecul s-a sfirsit.
Nu stiu de-i bine ori rau.
Din frunze-am cintat. Dumnezeu,
linga mine stind, mi-a soptit.


De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Si citeodata-avea glas de om.
“Sarbatoreste, mi-a spus el, aceste
cimpii dezmierdate si creste… “


Si ca o pasare neinvatata
m-am apucat sa cint. Eram mirata
si bucuroasa, si nici n-am simtit
cum trece anotimpul fericit!


Zburati, cintece, zburati departe,
scuturati-ma de pamint si moarte,
si preamariti natura-n care inca
e liniste si-ntelepciune-adinca.

 

 


Now the song is over


Well, the song is over now
I don’t know if it’s good or bad.
From the leaves I sang. God,
standing next to me, murmured low.


It wasn’t really God, ’twas a tree.
And sometimes human voice had he
“Celebrate,” he told me, these
caressed fields and the days seize … “


And like an unlearned bird dazed
I started singing. I was amazed
and happy, and I didn’t even feel
how the happy time flew genteel!


Fly out, songs, fly far away,
from the earth and death, shake me, pray,
and glorify the nature in which still
there is peace and deep wisdom thrill.

 

 


6. Dragostea mea


Eu stiu ca tu nu meriti dragostea
si-mi place totusi sa ti-o daruiesc;
dar parca balta merita vreo stea,
si totusi câte-ntr-însa s-oglindesc…

Nu meriti iarasi clipele de-acum
si gândurile bune câte ti le-am dat,
dar parca merita noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?

Iubirea însa e ca soarele,
care ramâne pururea curat
si dupa ce milos i-a sarutat
leprosului, pe ulita, picioarele…

 

 

My Love


I know that you do not deserve my love
But I’d still like to offer it to you,
Does the swamp deserve stars from above?
And yet, how many are mirroring through!


You don’t deserve all the moments of now
and the good thoughts that to you I emit,
But does the mud from road deserve somehow,
The petals that were shaken over it.?


Love is like the sun from heavens sweet
Which forever remains pristine, blessed
Right after he pitifully kissed
The legs of the leper from the street…

 

 

7. Intelepciune


Înţelepciune este sã respiri
Uşor, şi dupã lacrimi sã zâmbeşti,
Petalele ce cad din trandafiri
Şi nu s-aud când mor, sã le iubeşti.


Priveşte pomii drepţi din bãtãturã –
Ei catã totdeauna cãtre cer,
Şi-n ruga lor cea verde parcã cer
Mai multã ploaie, mai puţinã urã.


Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poate naintea spicelor sã cazi,
Stãpâni când nu suntem decât pe azi,
Nu te gândi la mâine, nici la ieri.

 

 

 

Wisdom


Wisdom is only to be and breathe
Slowly, and smile after the tears,
The petals falling from the roses
Not heard while dying, love them with no fears.


Look at the trees straight growing in your yard –
Always towards the sky they’re watching,
In their greenish prayer they seem asking
For more rain, for less hatred in the heart.


Don’t think of morrow nor of yesterday.
You, Man, may fall ere the spikes are bent,
We, being masters only for the moment,
Don’t think of morrow nor of yesterday.


traducere, M. M. Biela

ELENA FARAGO

POSTED IN Romanian December 23, 2021

 

ELENA FARAGO (29.03.1878-4.01.1954)


1.Era o fantana


Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghiţele humii.


Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieţii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.


Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.


Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea
Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

 

 

 

There was a fountain


On a long and rough and barren road,
Like all the roads in the world.
On a long and rough and barren road,
There was a fountain with a shadoof bold
For the water had passed over it, making broad
Crusts of clay, layered loam unperturbed.


There was a fountain with a shadoof bold,
Like all life fountains bizarre.
There was a fountain with a shadoof bold,
With brackish, hot water, and bitter to hold.
But the fork with outstretched arms was lurking fold,
Luring travelers from afar.


The thirsty hurried to drink water cold
Like all the thirsty in life.
They were pulling hard the shadoof bold
But the bitter, hot water chased them appalled.
And often a younger one left the herd
Tears of spite on his face going rife.


And often laughed someone who was old
Like all who know it: WATER OF LIFE bizarre.
There was a fountain with a shadoof bold,
With brackish, hot water, and bitter to hold.
But the fork with outstretched arms was lurking fold,
Luring travelers from afar.

 

 

 

2. Un gand


Mii şi mii de valuri vin din larg mereu
Pân-ajunge marea de adapă malul; –


Nu-ntreba nisipul cine poartă valul
Că ar fi în stare să-ţi răspundă: – Eu!

 

 


A thought


Thousands waves from offshore come as time goes by; –
Up until the sea waters the shore knave; –


Do not ask the sand who carries the wave
For it would be able to answer you: – I!

 

 

 

3. Si iar mi-e sufletul la tine


…Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot…


Aşa!… dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân- vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă…


Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer..
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură…
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer…

 

 

 


And once again my soul cries for you


…And once again my soul cries for you
So absolute,
So fully whole,
That when I sip my tear it feels like
It begs,
It caresses,
In pain strike,
As if you cried that tear inside me,
As if I returned once for all…


Like that!… Give me your hands – ensemble,
And both your eyes, give them to me,
Wide open,
Deep,
Close by my side
Till beneath the eyelids we’ll hide
The same star melted in two, humble
For much it takes
And gives for free…


And the thought’s path slowly is closing
Only the tears beg for a cry…
I’ve no more eyes,
No mouth I have…
On the sea, on its stealing wave
My eyes can’t open anything
Only the window to the sky…

 

 

 


4. Iubeste-mi mainile


Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atât – cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe…


Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot…


Dezleagă-mi sufletul de vina
Că în curând n-am să-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină…

 

 

 


Oh, love my hands


Oh, love my hands,
and eyes,
and then forgive them if there were some moments
when they knew not the way to tell you,
when they could not give you
as much as they’d have liked,
as much as maybe your heart asked them to.
Within the love,
the doubt,
the despair that takes no longer than a wink.


Oh, love my hands
and eyes,
and then forgive them the unwanted guilt
for way too late they came in your life
and way too soon they leave for good…
Untie my soul from guilt, from sorrow
that very soon no more I could
bring with my hands
and eyes
the painful,
the tardive smile of light to you.

 

traducere, M. M. Biela

Loading