Romanian

MUSCATURA / THE BITE

POSTED IN Romanian July 19, 2022

MUSCATURA / THE BITE

 

                                               Motto

                                   Sângele pur și grăitor
                                   Îi desena vorbe’n obraz, atât de clar
                                  că ai fi zis: trupu’i a prins glas.

                                       John Donne

 

Stai între zeii cuvintelor.

Mușcă timpul din tine și scuipă.
Sărătură să fie?
Dulce la naștere ai fost.
Scuipă viața cu mănuși îmblănite.

Trece susur ca’n palma de hârtie tăiată
când sângele timid la început, soarbe lumina.
Și timpul adăugă un ecou omenesc, o cruzime.

Plin de mușcat trupul șovăie, mintea nu.
Ești ce’ai fost, care ești, ce vei fi.
Din tânăr mușcă întreit.

Stai între fericire și spaimă.
Vezi cum crește haloul în splendida lor verticală,
simți lacrima cum a copacilor după tăiere.
Plânsul dă floare și iese pe gură.

Cu răbdare în clocot stai între ei.

Mândria aruncată pe apele sâmbetei,
ispitei, cum vinul curgând, i’ai pus cep.
Golit de fățarnica minte.

Stai între cei de’o seamă cu norii.

Ești tot mai sărat, tot mai greu de mâncat,
respiri prin cuvinte.

Ai fante în ochi.
Ai pe inimă sare.

Grindină verde, grindină verde,
pentru cine te coci?

George. V. PRECUP

………………

THE BITE

 

                                           Motto

                            …her pure and eloquent blood
                           Spoke in her cheeks, and so distinctly wrought,
                           That one might almost say, her body thought.

                            (Elegy on Mistress Elizabeth Drury), John Donne

 

You stand among the gods of words.

Time bites into you and spits.
Saltiness be?
Sweet at birth you were.
Life spits with furry gloves.

Passes a whisper like the palm cut by paper
when blood shy at first, sips the light.
And time adds a human echo, a cruelty.

Full of bite the body falters, the mind does not.
You are what you’ve been, who you are, what you will be.
From the young it bites threefold.

You stand between happiness and dread.
You see how the halo grows in their splendid vertical,
feel the tear like that of the trees after cutting.
The weeping blossoms and comes out of mouth.

Patiently boiling you stand between them.

Pride cast down the drain,
you plug the temptation, like the flowing wine.
Emptied of the hypocritical mind.

You stand among the clouds.

You’re increasingly salty and harder to eat,
you breathe through words.

You’ve got slits in your eyes.
You have salt on your heart.

Green hail, green hail,
for whom you ripen?

trad. M. M. Biela

HAI! / LET’S!

POSTED IN Romanian May 20, 2022

HAI! / LET’S!

Hai sa ne îmbratisam
si iata cum:
Întâi sa asternem pe pat un cearsaf alb,
apoi sa ne lungim alaturi unul de altul
ca într-un sarcofag.
În sfârsit sa ne îmbratisam
cautând, cu zbateri lente, o tot mai intima
completare a corpurilor.
Sa ne anulam reciproc,
iar dupa disparitia noastra
cearsaful sa se netezeasca singur
si în cele din urma sa-si recapete
cutele dreptunghiulare.

Hai sa ne suim în automobil
si sa plecam cât mai departe,
cât mai departe chiar si de departe.
Câte o raza piezisa de soare
va ricosa din când în când în parbriz
corectând drumul masinii
în timp ce noi ne vom privi unul pe altul
la nesfârsit.

Sau, mai bine, fii prozaica si dezamageste-ma
ca sa ma vindec de elanul nefiresc.
Mi-e teama de ceea ce se petrece în sufletul meu,
seamana cu pierderea cunostintei
când te lovesti cu tâmpla
de marmura.
Si totusi, totusi, nu ma dezamagi!
mai bine, hai sa-ti rasfiri parul pe perna,
sa închizi ochii
si sa tii gura întredeschisa
ca sa ma droghez
cu respiratia ta.

Hai sa murim împreuna.
O sârma de cupru subtire
sa o-nfasuram întâi pe inelarul meu
apoi pe inelarul tau
iar capatul liber sa-l legam la o priza.
… Întâi pe inelarul meu
si abia apoi pe al tau
pentru ca electricitatea sa ajunga la tine
îmblânzita.

Hai sa ne privim în ochi
tot mai de-aproape
pâna când irisii
– ca o padure vazuta dintr-nu avion în cadere –
ne vor dezvalui, pentru câte o clipa,
carari întortocheate.

Hai sa ne uitam amândoi la sânul tau stâng,
eu îl voi desena înca o data cu aratatorul,
iar tu îl vei salta putin, ca sa intre
în forma pura.

Hai sa citim manuscrise de-ale tale.
Eu îti voi sta cu capul în brate,
iar tu îmi vei oferi fila dupa fila
urmarind urmarirea de catre mine
a fiecarui rând.
Când voi vrea sa spun ceva
îmi vei închide gura cu un sarut
si cât de fericit am sa consimt
la aceasta reprimare a spiritului critic!

Hai sa ne descriem unul pe celalalt.
Voi începe eu spunându-ti
ca ai inima în partea stânga
adica deplasata spre mine
si sexul – inima negativa, cu puls spasmodic –
în unghiul cel mai greu accesibil.
Ochii tai, întotdeauna contrariati,
te fac sa semeni cu propria ta fotografie
luata în momentul aflarii vestii
ca am murit.
Poate tocmai de aceea când ma privesti
simt ca ma proiectezi foarte departe
în timp.

Hai sa trecem unul pe lânga celalalt
ca si cum nu ne-am cunoaste,
sa facem un pas, doi, trei
marind distanta dintre noi
si dintr-o data sa ne smulgem din acest joc nemilos
si sa ne aruncam unul la pieptul celuilalt
cu lacrimi în ochi.

ALEX STEFANESCU

……………..

Let’s hug
and here’s how:
First spread a white sheet on the bed,
then we lay down side by side
like in a sarcophagus.
Finally let’s embrace
looking for, with slow struggles, an ever more intimate
completion of the bodies.
Let’s cancel each other,
and after our disappearance
the sheet to smooth itself
and finally regain its
rectangular folds.

Let’s get in the car
and go as far as possible,
as far as possible, even from afar.
One askew sunray
will bounce off the windshield from time to time
correcting the car’s path
while we look at each other
endlessly.

Or, better yet, be prosaic and disappoint me
to heal my unnatural zeal.
I’m afraid of what’s going on in my soul,
it is like losing consciousness
when you hit your head
on the marble.
And yet, still, don’t disappoint me!
You better spread your hair on the pillow,
close your eyes
and keep your mouth ajar
so to get high
on your breath.

Let’s die together.
A thin copper wire
let’s wrap it first on my ring finger
then on your ring finger
and tie the free end to a socket.
… First on my ring finger
and only then on yours
so that the electricity to reach you
tamed.

Let’s look each other in the eye
closer and closer
until the irises
– like a forest seen from a falling plane –
will reveal to us, for a moment,
twisted paths.

Let’s both look at your left breast,
I’ll draw it once more with the index,
and you will bounce it a little to get
into pure shape.

Let’s read your manuscripts.
I’ll keep my head in your arms,
and you will turn page after page
following me as I follow
each line.
When I want to say something
You will close my mouth with a kiss
and how happily I will consent
to this repression of the critical spirit!

Let’s describe each other.
I’ll start by telling you
that your heart is on the left side,
that is, shifted towards me
and your sex – the negative heart, with spasmodic pulse –
in the hardest to reach angle.
Your eyes, always confused,
make you look like your own photo
taken when you found out
that I died.
Maybe that’s why when you look at me
I feel like you’re projecting me far
back in time.

Let’s pass each other
as if we didn’t know each other,
let’s take a step, two, three
increasing the distance between us
and suddenly let’s pull ourselves out from this ruthless game
and throw ourselves on each other’s chests
eyes in tears.

trad. M. M. Biela

SINGURĂTATEA POETULUI / THE LONELINESS OF THE POET

POSTED IN Romanian May 16, 2022

SINGURĂTATEA POETULUI / THE LONELINESS OF THE POET

Poetul singur este inima lumii.
Vâslaş printre
false combustii,
are adesea soarta
nisipului spulberat
de vântul deşertului.
Rareori, firul îşi găseşte
locul în scoică.
Atunci luminează poetul.
Singurătatea îi adânceşte
căderea în libertate.

EVELYNE MARIA CROITORU

…………….

THE LONELINESS OF THE POET

The lonely poet is the heart of the world.
Rowing among
false combustion,
often he has the fate
of the sand shattered
by the desert wind.
Rarely does the grain find
its place in the shell.
That’s when the poet shines.
Loneliness deepens
his fall into freedom.

trans. M. M. Biela

HIMERE / CHIMERAS

POSTED IN Romanian May 16, 2022

HIMERE / CHIMERAS

Din când în când,
confraţi amici,
călătorim –
corăbii bete,
vicii latente şi secrete –
acolo, nişte vieţi mai mici…
Şi umbre mari
ne mai străbat,
e drept,
din ce în ce mai rar,
Rimbaud – boemul infernal,
Verlaine – saturnian damnat;
tenebre-alunecoase, reci
din anotimpul infernal –
suspin etern lipit fatal:
„Te voi împiedica să pleci!“
Se face frig.
„D’une aurore au soin
Dùt s’envoler ma vie”,
Ah! Mallarmé, o lacrimă
obrazului cernit tivi…
În frac de albatros,
Baudelaire
scufundă răul în esenţe,
stingându-şi lava în demenţe
şi suferinţa-n mări şi-n cer.
Din când în când ne mai trezim,
ne pomenim în voi trăind,
ecouri albe, depărtări,
ne bântuie, cărări smintind…
Himere răsfirate – noi –
în veacu-acesta
cangrenat,
vulcanică esenţă – voi –
E craniul lumii-mprăştiat.

EVELYNE MARIA CROITORU

………………….

CHIMERAS

From time to time,
my brethren mates,
we travel –
drunken boats eschewing,
latent and secret evil-doing –
there, so to speak, some smaller fates…
And great shadows
still haunting us
It’s true,
quite seldom, more and more
Rimbaud – the infernal rebel,
Verlaine – the damned saturnine, thus;
darkness so slippery and cold,
from the infernal season lewd –
eternal sigh fatally glued:
“From leaving I’ll stop you and hold!”
It’s getting cold.
„D’une aurore au soin
Dùt s’envoler ma vie”
Ah! Mallarmé enclosed a tear
on the somber face esprit.
In albatross tailcoat,
Baudelaire
sinks all the evil into essence,
quenching his lava into madness
and his pain into seas and air.
From time to time we awake thus,
we find ourselves living in you,
white echoes, distances anew,
they haunt us, maddening the paths…
Besprent chimeras – this is us –
in this gangrenous
age, behold
volcanic essence – you alas –
It’s the scattered skull of the world.

trans. M. M. Biela

ADEMENIREA / THE LURING

POSTED IN Romanian April 7, 2022

ADEMENIREA / THE LURING

Stau între pumn și destinația lui – spun

Dar tu intră în poemele mele. Dormi. Scrie. Respiră.
Stapânește pământul. Stăpânește-ți femeile tale. Culcă-te sub
ochii mei
cu oricare dintre ele

Eu mă așez – reflex mereu zi de zi –
între pumn și destinația lui
Recunosc: e locul meu spaima mea. Aici le concep
aici le port aici le nasc pe ele poemele:
din violență le smulg

Nu te iubesc. Nu. Cu mâinile vârâte până la coate
în buzunare
fluier
îți fluier în față: nu te iubesc
tu carnasierule ispită cauză ultimă a nesomnului
Cu mâinile în buzunare hulesc
te hulesc
Mint că nu am nevoie de tine

Nu dorm – deci nu te visez
Pur și simplu mă plimb prin lume cu imaginea ta
ca o schijă fierbinte
înfiptă în mine
pur și simplu te tutuiesc fără rușine
te mototolesc te înfrâng vreau din gura mea să te scuip
te-ntrerup te huiduiesc
ca evreii pe Dumnezeul cel așteptat și-ntrupat
ca evreii la Paști pe Mesia

Dar vino în poemele mele:
ești unicornul pe care vreau să-l pecetluiesc într-un vers
ca-ntre gratii cu șapte zăvoare

Te poftesc oho te poftesc. Și știu legea
(memoria mea mi-o repetă răspicat):
nu te ating nu te ating nu te ating

Locul meu e pentru totdeauna fixat: între pumn
și destinația lui. Aici
în rana mea intră și tu:
iubește-ți femeile culcă-te cu oricare din ele mie imi ești
interzis
(însă poartă-mă-n nări în văz în auz
poartă-mă
ca pe o remușcare acută ca pe-o vinovăție împlinită
acolo la tine în creier)

Poruncesc: intră-n poem tolănește-te-n el:
în spațiile albe dintre versuri dintre negații
îți permit să-ți faci loc – deci respiră

MARTA PETREU

…………..

THE LURING

I stand between the fist and its destination – I say

But you enter my poems. Sleep. Write. Breathe.
Master the earth. Master your women. Lie under
my eyes
with any of them

I situate myself – reflex always day by day –
between the fist and its destination
I admit: it’s my place my fear. Here I conceive them
here I bear them here I birth them the poems:
from violence I snatch them

I do not love you. No. With hands up to my elbows
in my pockets
I whistle
I whistle in your face: I don’t love you
you predator temptation the ultimate cause of sleeplessness
With my hands in my pockets I boo
I boo you
I lie that I don’t need you

I don’t sleep – so I don’t dream of you
I simply walk through the world with your image
like a hot shrapnel
stuck in me
I simply call you by name shamelessly
I’m crumpling you I’m defeating you I want to spit you out of my mouth
I interrupt you I’m booing you
like the Jews, the God who was expected and begotten
like the Jews at Easter the Messiah

But come into my poems:
You are the unicorn I want to seal in a verse
like between the bars with seven latches

I invite you, oh, I invite you. And I know the law
(my memory repeats it to me bluntly):
I won’t touch you I won’t touch you I won’t touch you

My place is forever fixed: between the fist
and its destination. Here
Into my wound you enter too:
love your women sleep with any of them you’re
forbidden to me
(but carry me in your nostrils in your sight in your hearing)
carry me
as a keen remorse as a guilt fulfilled
there in your brain)

I command: enter the poem, lie idle in it:
in the white spaces between the lines between the negations
I’ll allow you to make room – so breathe

trans. M. M. Biela

OFELIA PRODAN – poetry

POSTED IN Romanian February 15, 2022

OFELIA PRODAN – poetry

 

Mâini încinse de jar mă lovesc peste buze
Deschide gura și scuipă-ți dinții
Culege flori de păpădie cu gingiile
Mestecă mestecă tot înghite înghite tot
Mâini de păcură îmi astupă ochii
Vezi prin beznă cum umblă strigoii de sub pământ
Eu am venit dintr-un loc însorit
Cu ape limpezi și reci
Un loc unde oamenii pot atinge norii cu degetele
Pot rupe bucăți moi și pufoase
Ca o vată de zahăr ars și gusta în timp ce fulgerele
Le străbat trupul cu dragoste
Acolo nimeni nu se teme să ucidă sau să moară
Dar am ajuns în această nouă lume un rătăcit un rătăcitor
Dinții mei s-au spart oasele mele s-au sfărâmat
Mă târăsc și culeg cu gingiile flori de păpădie
Înghit flori de păpădie
Ochii mei s-au scurs prin mlaștini
Plâng direct din orbite
Vreau să mă întorc acasă dar aici este acasă
Inima mea cea bătrână e ceasul defect al tatălui meu
Ticăie în gol tata a fost soldat
A murit în somn ucis cu morfină de o infirmieră geloasă
Ea este mama mea o privesc cu spaimă
Prin trupul ei gol mă târăsc fără să ajung nicăieri
Îmi cresc solzi și gheare mă transform în reptilă
Nu mai știu cine sunt de unde vin
Niciodată cerul nu a fost mai luminos și mai departe

OFELIA PRODAN

………………..

Fire-hot hands slap me across the lips
Open your mouth and spit out your teeth
Pick dandelion flowers with your gums
Chew it chew it all swallow it swallow it all
Hands of tar cover my eyes
See through the darkness how the undead walk beneath the earth
I came from a sunny place
With clear and cold waters
A place where people can touch the clouds with their fingers
They can tear off soft, fluffy pieces
Like burnt cotton candy and taste while lightnings
flash through their body with love
There no one’s afraid to kill or die
But I’ve come to this new world, a lost one and a wanderer
My teeth are broken and my bones are shattered
I crawl and pick with my gums dandelion flowers
I swallow dandelion flowers
My eyes have run through the swamps
I cry straight from my eye sockets
I want to go home but this is home
My old heart is my father’s faulty watch
Ticking in the void my father was a soldier
Died in his sleep killed with morphine by a jealous nurse
She’s my mother I look at her with dread
Through her naked body I crawl with nowhere to go
I grow scales and claws I turn into a reptile
I don’t know who I am where I come from
Never has the sky been brighter and farther away

traducere, M. M. Biela

eu citesc / I read

POSTED IN Romanian February 15, 2022

eu citesc / I read

eu citesc până rup cărțile și se rup filele. atunci, le introduc delicat în gură până se umezesc și capătă gust de prăjitură cu vișine sau cerneală. le plimb cu limba prin toată gura să mă îmbib de cultură. citesc orice – beletristică, cărți de popularizare a științei de orice fel, reviste cartoon, cărți de mecanică, de inginerie spațială, religioase, ateiste, filosofice, antropologice, orice, orice îmi provoacă orgasm intelectual, pardon, culinar, eu le înghit și diger la propriu. eu asimilez toată cultura lumii organic, visceral. până mi se apleacă și vomit. da, vomit cultură cât un fluviu, cât un ocean, peste lume. eu inund lumea cu toată cultura mea procesată și transformată. apoi regret și vă spun frust – nu mai citiți și digerați cărți oameni buni, că vi se apleacă și dați gratis cultură oricărui fraier neanderthalian care nu știe nici literele alfabetului!

OFELIA PRODAN

……………….

I read until I break the books and the pages tear. then I gently pop them in my mouth until they moisten and taste like cake with cherries or ink. I run them with my tongue all over my mouth to soak up the culture. I read everything – fiction, science popularization books of all kinds, cartoon magazines, mechanics, space engineering, religious, atheistic, philosophical, anthropological books, anything, anything that gives me an intellectual, sorry, culinary orgasm, I literally swallow and digest them. I assimilate all the culture of the world organically, viscerally. until I get nauseous and I vomit. yes, I vomit culture the size of a river, of an ocean, al over the world. I flood the world with all my processed and transformed culture. then I regret it and I tell you point-blank – stop reading and digesting books, folks, because you get nauseous and give culture for free to any Neanderthal sucker who doesn’t even know the letters of the alphabet!

traducere, M. M. Biela

MIHAI EMINESCU, the greatest Unknown Romantic of Europe

POSTED IN Romanian January 15, 2022

MIHAI EMINESCU, the greatest Unknown Romantic of Europe…15.01.1850 – 15.06.1889

GLOSSA

Days go past, and days come still,
All is old and all is new,
What is well and what is ill,
You imagine and construe
Do not hope and do not fear,
Waves that leap like waves must fall;
Should they praise or should they jeer,
Look but coldly on it all.

Things you’ll meet of many a kind,
Sights and sounds, and tales no end,
But to keep them all in mind
Who would bother to attend?…
Very little does it matter,
If you can yourself fulfill,
That with idle, empty chatter
Days go past and days come still.

Little heed the lofty ranging
That cold logic does display
To explain the endless changing
Of this pageantry of joy,
And which out of death is growing
But to last an hour or two;
For the mind profoundly knowing
All is old and all is new.

As before some troupe of actors,
You before the world remain;
Act they Gods, or malefactors,
‘Tis but they dressed up again.
And their loving and their slaying,
Sit apart and watch, until
You will see behind their playing
What is well and what is ill.

What has been and what to be
Are but of a page each part
Which the world to read is free.
Yet who knows them off by heart?
All that was and is to come
Prospers in the present too,
But its narrow modicum
You imagine and construe.

With the selfsame scales and gauges
This great universe to weigh,
Man has been for thousand ages
Sometimes sad and sometimes gay;
Other masks, the same old story,
Players pass and reappear,
Broken promises of glory;
Do not hope and do not fear.

Do not hope when greed is staring
O’er the bridge that luck has flung,
These are fools for not despairing,
On their brows though stars are hung;
Do not fear if one or other
Does his comrades deep enthral,
Do not let him call you brother,
Waves that leap like waves must fall.

Like the sirens’ silver singing
Men spread nets to catch their prey,
Up and down the curtain swinging
Midst a whirlwind of display.
Leave them room without resistance,
Nor their commentaries cheer,
Hearing only from a distance,
Should they praise or should they jeer.

If they touch you, do not tarry,
Should they curse you, hold your tongue,
All your counsel must miscarry
Knowing who you are among.
Let them muse and let them mingle,
Let them pass both great and small;
Unattached and calm and single,
Look but coldly on it all.

Look but coldly on it all,
Should they praise or should they jeer;
Waves that leap like waves must fall,
Do not hope and do not fear.
You imagine and construe
What is well and what is ill;
All is old and all is new,
Days go past and days come still.

MIHAI EMINESCU

Translated by
CORNELIU M. POPESCU ( 1958 – 1977)

CONTRASTE / CONTRASTS

POSTED IN Romanian January 15, 2022

CONTRASTE / CONTRASTS

Un om e cald şi altul este rece,
Un tren sosi şi altul o să plece,
Doi ochi sunt trişti şi nu au nicio vină
Că alţi doi ochi fugiră de lumină.

Un suflet iartă, altul se răzbună,
Un gând aduce soare sau furtună,
Un om iubeşte, altul îl sfidează,
În noi e zi, în noi se înnoptează.

O mână strânge, alta dăruieşte,
Un om oferă, altul îl răneşte,
O viaţă-ncepe, alta se sfârşeşte,
Un ceas a stat şi altul ne vorbeşte.

O mamă râde şi o alta plânge,
Un vis se naşte, altul se va frânge,
Un om învaţă, altul nu ia seamă,
O faptă e curaj şi alta-i teamă.

Un trup e umbră, altul e credinţă,
Un gest e laş şi altul e voinţă,
Un vers nu e nimic sau este artă,
O viaţă-i de valoare sau deşartă.

Un dor e taină, altul e durere,
Un foc e neputinţă sau putere,
Un om trăieşte, altul doar există,
O lacrimă zâmbeşte ori e tristă.

O vârstă-i număr sau înţelepciune,
Un loc e beznă, altul rugăciune,
Un om e gol sau este de valoare,
O dragoste se naşte, alta moare.

Doi ochi sunt trişti şi nu au nicio vină
Că alţi doi ochi fugiră de lumină.
Un om e cald şi altul este rece,
Nimic nu-i permanent şi totul trece.

ALEXANDRA MIHALACHE

…………….

CONTRASTS

One man is warm, another is detached,
One train arrives, another is dispatched,
Two eyes are sad and have no blame
That other two eyes flee from the light’s flame.

One soul forgives, another vengeance seaks,
One thought brings sunshine or storm peaks,
One man can love, another one can mock,
In us is day, in us it’s getting dark.

One hand just takes, another one just gives,
One man just offers, another mischiefs,
One life begins, another one ends thus,
One clock stood still, another speaks to us.

One mother laughs and another one cries,
One dream is born and another one dies,
One man gains knowledge, another-is unread,
One deed is courage, another is dread.

One body is shadow, another is creed,
One act is cowardly, one else is deed,
A verse is either nothing or art’s pain,
A life is either value or in vain.

One longing’is mystery, another blight,
One fire is helplessness or might,
One man lives, other only exists,
A tear smiles or is sad to bits.

An age is number or a wisdom bearer,
One place is gloom, another one is prayer,
A man is either empty or is worth,
One love is born, another dies at birth.

Two eyes are sad and have no blame
That other two eyes flee from the light’s flame.
One man is warm, another is detached,
Nothing will last and all by time is snatched.

traducere, M. M. Biela

MARIN SORESCU

POSTED IN Romanian December 23, 2021

MARIN SORESCU (29.02.1936-8.12.1996)

1. Contabilitate

Vine o vreme
Când trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.

Câteva momente când era sa fim fericiti,
Câteva momente când era sa fim frumosi,
Câteva momente când era sa fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos
Pe care l-am trait.

O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A caror întelepciune am eliminat-o treptat.
Si, în sfârsit, o soarta
Si cu înca o soarta (de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).

 

 

Accountancy

There comes a time
When we must draw
A black line
beneath ourselves
And do the math.

A few moments
When we fell just short of being happy,
A few moments
when we fell just short of being beautiful,
A few moments
when we fell just short of being brilliant
We met a couple of times
with some mountains, with some trees, with some waters
(Where could they be now? Are they still alive?)
All these make for a bright future
One we have lived.

A woman we loved
And the same woman
who didn’t love us back
Add up to zero.

A quarter of the study years
Make for several billion fodder words,
The wisdom of which we’ve slowly done away with.
And, finally, one fate
plus another fate (where did this one come from?)
Add up to two (one we write down and one we safe,
Maybe, who knows,
there is also an afterlife).

 

 

2. Ceva ca rugăciunea

Nu știu ce am,
Că nu dorm când dorm
Nu știu ce am,
Că nu sunt treaz,
Când stau de veghe.

Nu știu ce am,
Că nu ajung nicăieri,
Când merg.

Nu știu ce am,
Că stând pe loc
Sunt, hăt, departe.

Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde
Și cu ce fel de saliva
Ai amestecat și-ai frământat huma-mi?

De nu știu ce am
Că exist,
Nu știu ce am
Că nu mai am nimic,
Decât pe tine.

 

 

 

Something like a prayer

I don’t know what I have,
For I don’t sleep when I sleep
I don’t know what I have,
For I’m not awake,
When I’m awake.

I don’t know what I have,
for I’m getting anywhere,
When I go.

I don’t know what I have,
For sitting still
I’m way far away.

Lord, of what kind of clay
did you take me in your warm hands?
And with what kind of spittle
did you mix and knead my clay?

So, I don’t know what I have
For I exist,
I do not know what I have
For I have nothing left,
But you.

 

 

 

3. Tablouri

Toate muzeele se tem de mine,
Fiindcă de câte ori stau o zi-ntreagă
În fața unui tablou,
A doua zi se anunță
Dispariția tabloului.

În fiecare noapte sunt prins furând
Într-o altă parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasă
De gloanțele ce-mi șuieră pe la ureche,
Și de câinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decât îndrăgostiții
Parfumul iubitei.

Vorbesc tare cu pânzele ce-mi primejduiesc viața,
Le-agăț de nori și de copaci
Și mă dau înapoi să am perspectivă.
Cu maeștrii “italieni” poți să legi ușor o conversație.

Ce gălăgie de culori!
Și din cauza asta
Cu ei sunt foarte repede prins,
Văzut și auzit de la distanță,
Parcă aș duce-n brațe papagali.

Cel mai greu se fură Rembrandt:
Întinzi mâna și dai de-ntuneric –
Te-apucă groaza, oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închiși în beciuri întunecoase.

Pânzele lui Van Gogh sunt nebune,
Se-nvârtesc și se dau peste cap,
Și trebuie să ții bine de ele
Cu amândouă mâinile,
Că sunt supte de-o forță din lună.

Nu știu de ce Bruegel mă face să plâng,
El nu era mai bătrân decât mine,
Dar i s-a spus bătrânul,
Fiindcă pe toate le știa când a murit.

Și eu caut să-nvăț de la el,
Dar nu pot să-mi țin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Când fug cu anotimpurile la subsuoară.

Cum vă spuneam, în fiecare noapte
Fur câte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat,
Drumul fiind însă foarte lung.

Sunt prins până la urmă,
Și ajung acasă noaptea târziu,
Obosit și sfâșiat de câini,
Tinând în mână o reproducere ieftină.

 

 

Paintings

All museums are afraid of me,
Because every time I sit a whole day
In front of a painting
The next day it is announced
The painting’s disappearance.

Every night I’m caught stealing
In another part of the world,
But I don’t even care
About the bullets hissing towards my ear,
And the police dogs who know by now
The scent of my traces,
Better than the lovers
The perfume of their beloved.

I talk out loud to the canvases that endanger my life,
I hang them from clouds and trees,
And I step back for some perspective.
One can easily engage a conversation with the “Italian” masters.

What a turmoil of colors!
That’s why I’m caught
Very quickly with them,
Seen and heard from a distance
As if I had a parrot in my arms.

The hardest to steal is Rembrandt:
Stretch out a hand and you touch the darkness —
You’re terrified, his men don’t have bodies,
Just closed eyes in dark cellars.

 

Van Gogh’s canvases are insane,
They twirl and turn upside down,
And you must hold them tight
With both hands,
For they are sucked by a force from the moon.

I don’t know why Breughel makes me want to cry.
He wasn’t any older than me,
But they called him the old man
Because he knew it all when he died.

I also try to learn from him
But I can’t stop my tears
That flow over his golden frames
When I run off with the seasons under my armpit.

Like I was telling you, every night
I steal one painting
With enviable dexterity.
Yet the road being very long

I’m caught in the end
And I get home late at night
Tired and torn by dogs
Holding a cheap forgery in my hands.

 

 

 

 

 

4. Ctitorie

Așa cum stai,
Dreaptă,
Cu brațele moi
Pe pîntecul plin,
Pari o veche soție de voievod
tinîndu-și ctitoria.

Și parc-aud un glas
Venind de dincolo
De dispariția materiei:

“Noi, Ion și Ioana,
Cu puterile noastre
Am durat acest sfînt
Copil
Întru veșnica pomenire
A acestui soare
Și-a acestui pămînt.”

 

 

 

Creation

As you stand,
Right,
With your soft arms
On the full belly,
You look like an old voivode’s wife
Holding its creation.

And I can hear a voice
Coming from beyond
The disappearance of matter:

“We, Ion and Ioana,
With our powers
We created this sacred
Child
In the eternal remembrance
Of this sun
And of this land.”

 

 

 

 

5. Scara la cer

Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer – zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

– Suflete, ia-o tu înainte.
Pas! Pas!

 

 

 

Ladder to Heaven

A spider’s thread
Is hanging from the ceiling.
Just above my bed.

Every day I notice it
How it’s lowering more and more.
I’ve been offered even
Ladder to heaven – I say,

It is thrown to me from above.

Although I’ve lost awfully weight
I’m only the ghost of who I was
I think that my body
It’s still too heavy
For this delicate ladder.

“Soul you, go ahead, you first.”
Hush! Hush!

 

 

 

 

6. Am zarit lumina

Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?

Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul…
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi servi, totuşi.
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

 

 

 

I glimpsed light

I glimpsed light on Earth
And so, I was born too
To see how you’re doing.
Healthy? Strong?
What about happiness?

Thank you, don’t answer.
I have no time for answers,
I barely have time to ask questions.

But I like it here,
It’s warm, it’s nice
And there’s so much light that
The grass grows.

And that girl, look,
She’s looking at me with her soul…
No, my dear, don’t bother to love me.

I’ll sip a black coffee, yet
Made by you.
I like it for you know how to make it
Bitter.

 

traducere, M. M. Biela

 

 

 

• ‹
• 1
• 2
• 3
• 4
• ›
• »