TABLOURI / PAINTINGS

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English May 14, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TABLOURI / PAINTINGS


Toate muzeele se tem de mine,
Fiindcă de câte ori stau o zi-ntreagă
În fața unui tablou,
A doua zi se anunță
Dispariția tabloului.

În fiecare noapte sunt prins furând
Într-o altă parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasă
De gloanțele ce-mi șuieră pe la ureche,
Și de câinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decât îndrăgostiții
Parfumul iubitei.

Vorbesc tare cu pânzele ce-mi primejduiesc viața,
Le-agăț de nori și de copaci
Și mă dau înapoi să am perspectivă.
Cu maeștrii “italieni” poți să legi ușor o conversație.

Ce gălăgie de culori !
Și din cauza asta
Cu ei sunt foarte repede prins,
Văzut și auzit de la distanță,
Parcă aș duce-n brațe papagali.

Cel mai greu se fură Rembrandt:
Întinzi mâna și dai de-ntuneric –
Te-apucă groaza, oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închiși în beciuri întunecoase.

Pânzele lui Van Gogh sunt nebune,
Se-nvârtesc și se dau peste cap,
Și trebuie să ții bine de ele
Cu amândouă mâinile,
Că sunt supte de-o forță din lună.

Nu știu de ce Bruegel mă face să plâng,
El nu era mai bătrân decât mine,
Dar i s-a spus bătrânul,
Fiindcă pe toate le știa când a murit.

Și eu caut să-nvăț de la el,
Dar nu pot să-mi țin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Când fug cu anotimpurile la subsuoară.

Cum vă spuneam, în fiecare noapte
Fur câte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat,
Drumul fiind însă foarte lung.

Sunt prins până la urmă,
Și ajung acasă noaptea târziu,
Obosit și sfâșiat de câini,
Tinând în mână o reproducere ieftină.

Marin Sorescu

——————————————-


Paintings


All museums are afraid of me,
Because every time I sit a whole day
In front of a painting
The next day it is announced
The painting’s disappearance.


Every night I’m caught stealing
In another part of the world,
But I don’t even care
About the bullets hissing towards my ear,
And the police dogs who know by now
The scent of my traces,
Better than the lovers
The perfume of their beloved.


I talk out loud to the canvases that endanger my life,
I hang them from clouds and trees,
And I step back for some perspective.
One can easily engage a conversation with the “Italian” masters.

What a turmoil of colors!
That’s why I’m caught
Very quickly with them,
Seen and heard from a distance
As if I had a parrot in my arms.


The hardest to steal is Rembrandt:
Stretch out a hand and you touch the darkness —
You’re terrified, his men don’t have bodies,
Just closed eyes in dark cellars.


Van Gogh’s canvases are insane,
They twirl and turn upside down ,
And you have to hold them tight
With both hands,
For they’re sucked by a force from the moon.


I don’t know why, Breughel makes me want to cry.
He wasn’t any older than me,
But they called him the old man
Because he knew it all when he died.


I also try to learn from him
But I can’t stop my tears
That flow over his golden frames
When I run off with the seasons under my arm.


Like I was telling you, every night
I steal one painting
With enviable dexterity.
Yet the road being very long


I’m caught in the end
And I get home late at night
Tired and torn by dogs
Holding a cheap forgery in my hands.

Translated by Maria Magdalena Biela

You must be login to post a comment. Click to login.

Loading