Poem

POSTED IN Claudiu July 12, 2022

Poem

Au îmbătrânit Le Grand Professeur, Visătorul,
Regina de Pică și Măcelarul-cel-blând,
favoriții muzelor și ai birtașilor din
Alexandria și din Taipei
dinainte de prăbușirea drahmei
și de sinuciderea surorilor Trung.
Inimi zbârcite de poeți fataliști,
de urmași de robi și chivuțe
peste care a plouat cu viziuni și manii –
ăia care sapă o viață întreagă
excavând camioane întregi de lignit,
munți de vorbe restituite limbariței colective
fără grija de a nu perturba somnul
statuilor uleioase,
și pe deasupra cu o răsplată de râsul curcilor.
Fiecare dintre ei a tras din greu la forja expresiei
și totuși gelozia le-a întunecat
deseori mințile, i-a făcut nemiloși și fragili,
porțelanuri cu fantezii violente.
Săvârșim până și-n scris toate sălbăticiile
posibile
și ne mirăm că mai suntem (crezuți).
Șubrezitoare invazii de realitate,
când se știe că ar trebui să te ferești
de autosabotarea constantă a celui
obsedat de limitele propriei ficțiuni.
Naufragiații visează la nava
salvatoare, dar de fapt nu ar
mai pleca nicăieri –
cine îi poate învinui
cu atâtea ciozvârte de aripi vândute drept
aparate de zbor pentru cei spetiți?
Dar piruetele memorabile se fac numai
pe marginea prăpastiei –
am învățat-o de la
cei mai sclipitori morți înainte de vreme:
poate o să-i reîntâlnesc pe plaja
de la 2 mai
jucând table și bârfindu-i tandru
pe toți puștii ăștia care cred că
literatura începe cu ei.
Și eu am crezut că-ncepe cu mine,
zi tu ceva mai caraghios de atât.
Mușețel, lavandă și floarea-soarelui,
în lanurile acestea se coace răbdarea
de a locui o singurătate macerată de năluciri,
și peste paginile trecute prin foc
un ochi pare că se deschide
ca repede să se închidă la loc.

 

CLAUDIU KOMARTIN

……………..

Le Grand Professeur, the Dreamer,
the Queen of Spades and the Gentle-Butcher have aged,
the favorites of the muses and bartenders of
Alexandria and Taipei
before the collapse of the drachma
and the suicide of the Trung sisters.
The wrinkled hearts of fatalistic poets,
of the descendants of slaves and gypsy white-washers
rained down with visions and manias –
those who dig a lifetime
scooping truckloads of lignite,
mountains of words restored to the collective prattle
without worrying about disturbing the sleep
of oily statues,
and with a laughable reward to boot.
Each of them has toiled at forging the expression
yet jealousy has darkened often
their minds, made them ruthless and fragile,
porcelains with violent fantasies.
We commit even in writing all savagery
possible
and wonder that we still are (believed).
Shaky invasions of reality,
when it’s known that you should beware
of the constant self-sabotage of the one
obsessed with the limits of its own fiction.
The stranded dream of the rescue-ship
but they wouldn’t actually
go anywhere –
who can blame them
with so many chunks of wings sold
as flying machines for the down-and-out?
But the memorable pirouettes are only made
on the edge of the precipice –
I’ve learned it from
the most brilliant dead before their time:
maybe I’ll meet them again on the beach
of 2 May
playing backgammon and gossiping tenderly
about all these kids who think
literature begins with them.
I also thought it started with me,
say something funnier than that.
Chamomile, lavender and sunflower,
in these fields the patience
to inhabit a loneliness macerated by delusions is ripening,
and over the pages passed through the fire
an eye seems to open
only to quickly close again.

 

image: Mihai CRISTE

trad. M. M. Biela