classic poetry

Poemul ca loz câştigător / The poem as a winning lottery

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English May 1, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Poemul ca loz câştigător / The poem as a winning lottery

Vă spun:”E neagră”, însă nu e neagră.
Vă spun:”E cioară”, însă nu e cioară.
Ordinea ciorii negre este alta.

Vă spun:”E verde”, însă nu e verde.
Vă spun:”E iarnă”, însă nu e iarnă.
Dar eu posed acum o iarnă verde.

Poemul e un loz care câştigă
mereu. Jucaţi pe cioară: iată cioara.
Jucaţi pe mine: iat-o iarnă verde.

Esenţiala diferenţă dintre
aceste lucruri n-are corp: trăieşte
ca un abis cu buzele lipite.

STEFAN AUGUSTIN DOINAS

………………………………………………………

The poem as a winning lottery

I’m telling you, “It’s black,” but it’s not black.
I’m telling you, “It’s a crow,” but it’s not a crow.
The order of the black crow is another.

I’m telling you, “It’s green,” but it’s not green.
I tell you, “It’s winter,” but it’s not winter.
But I now own a green winter.

The poem is a lottery that wins
always. Play on the crow: here is the crow.
Play on me: here’s a green winter.

The essential difference between
these things has no body: it lives
like an abyss with its lips glued together.

Translated by Maria Magdalena Biela

Urletul limbii la naşterea poetului / The howl of the language at the birth of the poet

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English May 1, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urletul limbii la naşterea poetului / The howl of the language at the birth of the poet

într-o noapte în timp ce vuia
codrul din creştete
Dumnezeu mă soma c-o nuia
moale: rosteşte-te!

mă rosteam însă cum să-mi înalţ
slava cu ţipete?
nici o scară spre cerul de smalţ
nici un scripete

mă rosteam însă vai! ce arbust
gingaş e sîngerul:
cum să-ncapă în trunchiu-i îngust
dracul şi îngerul?

mă rosteam şi dansau tot mai jos
astrele sprintene
Dumnezeu apăsîndu-mi gelos
burta sub pintene

mă soma şi-am urlat ca din teasc:
fiara luminii mă
cotropeşte şi – iată: îmi nasc
propria inimă!

Stefan Augustin Doinas

…………………………………..


The howl of the language at the birth of the poet


One night while roaring each tree
from the woods on their dwelf
with a wand God was daring me
softly: utter yourself!

I was uttering but how can I rise
my glory with shouts?
not one ladder to the enamel skies
not one pulley clouts.

I was uttering but alas! how
a frail shrub like dogwood
to fit in its narrow trunk bough
devil and angel could?

I was uttering and they danced low and lower,
the lightsome nimble stars
God pressing with jealousy knower
my belly under spurs.

He dared me and I howled like from press:
the beast of light
seizes me and – behold: I give birth
to my own heart!


Translated by Maria Magdalena Biela

Foamea de Unu / The hunger for one

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English April 27, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foamea de Unu / The hunger for one

Voi, numere-n delir, scrumite grupuri, cum pot sa va slavesc?
Iubire, tu -fii vantul rosu ce-a batut prin trupuri si, timp de-o clipa,-n carnea lor facu sa arda-ntregul: cel ce ca un umar de zeu luceste, care nu e nici absenta numarului, dar nici numar! invata-ma cum sa hranesc aici o pasare ce n-are timp sa zboare caci piere – pui – in propriul ei ou, o boare ce respira-n alta boare, un cantec care nu-i decat ecou; si, mai ales, aceste vagi rasfrangeri intr-o oglinda sparta, ca si cum oceanul ar scuipa pe tarmuri ingeri exact in patu-n care noi zacum.
Al cui nisip suntem?
Cel ce nu poate sa numere (de-a pururea fiind doar
Unu) vai! e numarat in toate fragmentele – ce-l neaga putrezind.


STEFAN AUGUSTIN DOINAS


………………………………………………………

The hunger for one

You, numbers in delirium, ashen groups, how can I glorify you?
Love, you – be the red wind that blew through the bodies and, for a moment, in their flesh made the whole burn: he who shines like a god’s shoulder, who is neither the absence of number, nor number! teach me how to feed here a bird that has no time to fly because it perishes – chick – in its own egg, a breath that breathes into another, a song that is nothing but an echo; and, especially, these vague reflections in a broken mirror, as if the ocean were spitting angels on the shores right in the bed we were lying in.
Whose sand are we?
He who cannot count (always being only
One) alas! is counted in all the fragments – which denies it rotting.

English version, Maria Magdalena Biela

EXISTA / THERE IS

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English April 27, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

EXISTA / THERE IS

exista
o multime de chipuri
in care n-am sa te pot pastra

exista
milioane de cuvinte
ce-mi vor putrezi in ureche

exista
o iarba
care se va da la o parte
ca tu sa poti creste
necontenit alta


fii
zi de zi
binevenita!

STEFAN AUGUSTIN DOINAS

……………………….


THERE IS

there is
a lot of faces
I won’t be able to keep you in

there are
millions of words
that will rot in my ear

there is
a grass
that will sidestep
so that you can grow
incessantly another

Be
every day
welcomed!


Translated by Maria Magdalena Biela

Amintirea poetului / The memory of the poet

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English April 27, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Amintirea poetului / The memory of the poet

Zvelt, înteţind sub asfalt o furtună
de sunete, vesel şi-n grabă trecea
ca ploaia cu fluiere lungi, cu profilul
abia şlefuit de idei.

Ochi pe sub fixe pleoape poroase,
cum numai Sibiul deschide, citeau
în zodia lui, lăcrimau lângă Peştii
cu gurile pline de mâl.

O, însă ce este trecerea unui
poet, dacă nu sfâşiere şi vis
cu care suav-înnoptatele Genii
îşi satură gravele corzi?

Tare gelos e adâncul pe tot ce-a
cuprins întru sine; şi numai când, jos,
o mare iubire-şi asumă tăcerea,
se naşte un cântec aici.

Noi, oare noi fără gingaşul sprijin
al celui răpit, am mai fi cântăreţi?
Muţenia lui ne-nfloreşte pe limbă;
grăind, îi rămânem datori.

Iată – el trece, şi-asfaltul începe
sub tălpile noastre să cânte, uimit,
şi astfel noi înşine, credem, când preajma
ne judecă totuşi poeţi.


STEFAN AUGUSTIN DOINAS

………………………………………………………….

The memory of the poet

Slender, intensifying beneath the asphalt
a storm of sounds, merry and in a hurry passed
like the rain with long whistles, with a profile
barely polished by ideas.

Eyes under fixed porous eyelids,
as only Sibiu opens, read
in his zodiac, cried near the Pisces
with mouths full of mud.

Oh, but what is the passage of a poet,
if not tear and dream
with which the gentle-dark Geniuses
saturate their solemn strings?

Deeply jealous is the deep of all
that embraced within itself; and only when, below,
a great love assumes its silence,
a song is born here.


Would we, without the tender support
of the kidnapped, still be singers?
His silence blossoms on our tongues;
speaking, we owe him.

Look – he passes, and the asphalt begins
to sing beneath our feet, amazed,
and so we ourselves, we believe, when the purlieu
however is judging us poets.

Translated by Maria Magdalena Biela

Intr-o rana / In a wound

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English April 25, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Intr-o rana / In a wound

Traim intr-o rana
Fara sa stim
Al cui este trupul ranit,
Nici de ce,
Singura certitudine este durerea
Care ne inconjoara,
Durerea
Pe care prezenta noastra
O infecteaza
Cand incearca s-o vindece…

ANA BLANDIANA

…………………………

 

In a wound

We live in a wound
Not knowing
Whose is the wounded body,
Nor why.
The only certainty is the pain
That surrounds us,
The pain
That our presence
Infects it
While trying to heal it …

Translated by Maria Magdalena Biela

REMEMBER

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English April 25, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

REMEMBER


Toţi -oraşul, ţara, planeta –
Dormeau.
La urma urmei,
Ce altceva ar fi putut face,
Mă întrebam
Şi-i priveam înduioşată cum dorm:
Unii cu eleganţă şi graţie,
Alţii grosolani, lăbărţaţi peste ceilalţi,
Alţii zvârcolindu-se, munciţi de coşmaruri,
De remuşcarea că dorm,
Alţii, dimpotrivă, fericiţi
Că au reuşit, în sfârşit,
Cu neuroleptice, cu exerciţii yoga,
S-adoarmă.
O mare de trupuri inerte –
Acoperind până în zare
Străzile, văile, munţii –
Pe valurile căreia oricine
(Cu singura condiţie să fie treaz
Sau cel puţin somnambul)
Ar putea înainta
(Dar spre ce?),
O mare fără ţărmuri, inertă,
Aproape moartă.
Aproape moartă?
Şi deodată m-a cuprins o spaimă nebună
Că nu vor mai fi în stare să se trezească
În zori,
Că vor uita până atunci gesturile trezirii,
Că vor uita chiar şi somnul,
Această ultimă dovadă a fiinţei.
Şi am început să le strig –
Vă implor, vă conjur
Nu uitaţi că dormiţi,
Aduceţi-vă aminte
Că sunteţi în viaţă …

ANA BLANDIANA

……………………………………………………


REMEMBER

Everyone – the city, the country, the planet –
was sleeping .
After all,
What else could they have done,
I was wondering
While watching them tenderly
how they slept :
Some with elegance and grace,
Others rude, sprawling over the others,
Others writhing, toiled by nightmares,
By the remorse of being asleep,
Others, on the contrary, happy
That they finally managed,
With neuroleptics, with yoga exercises,
To sleep.
A sea of ​​inert bodies –
Covering up to horizon
The streets, the valleys, the mountains –
On whose waves anyone
(Provided he was awake
Or at least a sleepwalker)
Could move forward
(But towards what?),
A sea without shores, inert,
Almost dead.
Almost dead?
And suddenly I was terrified
That they will no longer be able to wake up
At dawn,
That they will forget until then the gestures of awakening,
That they will even forget the sleep,
This last proof of being.
And I started shouting at them –
I beg you, I conjure you
Don’t forget that you are sleeping,
Remember
That you are alive …


1985; “Star of Prey​”

Translated by Maria Magdalena Biela

CINE DINTRE NOI / WHICH OF US

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English April 25, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CINE DINTRE NOI / WHICH OF US


Când pleci,

Nu știu care dintre noi a plecat,

Când întind mâna

Nu știu dacă nu mă caut pe mine,

Când îți spun: te iubesc,

Nu știu dacă nu mie îmi spun

Și mi se face rușine.

Odinioară

Știam cum arăți,

Erai

Nespus de înalt și de subțire,

Știam de unde-ncepi

Și unde mă sfârșesc,

Îți găseam ușor

Buzele, gâtul,

Clavicula dulce,

Umărul copilăresc.

Demult, îmi amintesc,

Eram doi,

Țin minte cum ne țineam de mână…

Cine-a fost înfrânt dintre noi?

Cine-a putut să rămână?

Singurul trup este al tău

Sau al meu?

Și mi-e atât de dor

De cine?

Numai tacând,

Cu ochii-nchisi, cu dintii strânsi,

Mai pot sa te distrug

Cu greu

În mine.


ANA BLANDIANA

………………………….

 

WHICH OF US


When you leave,

I don’t know which of us left,

When I reach out

I don’t know if I’m not looking for myself,

When I say: I love you,

I don’t know if I’m not telling to myself

And I’m ashamed.

Yesteryear

I knew how you looked like,

You were

Extremely tall and thin,

I knew where you started

And where I ended up ,

I could easily find

your lips, neck,

sweet collarbone,

childish shoulder.

A long time ago, I remember,

There were two of us,

I remember holding hands…

Which of us was defeated?

Who could stay?

The only body is yours

Or mine?

And I miss so much

Who?

Just keeping quiet,

With  eyes closed, teeth clenched,

I can hardly

destroy you

in me.


Translated by Maria Magdalena Biela

CONTRASTE / CONTRASTS

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English April 16, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CONTRASTE / CONTRASTS

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!…


VIRGIL CARIANOPOL


…………………………………


CONTRASTS


There are joys saddening the life
There are sorrows that makes it glad,
There are days without light nor thrive
And deep nights shining with no shad’.


There are sometimes truths that knock down
And there are lies that elevate
There are strong kings, of great renown
Yet trembling with fear innate.

There are lives that have shone in life,
Yet they went out as if they were not,
Palaces that can’t hold a strife
No more than could a shelter hut.

There are white lads on the outside,
yet black they are in their depths
And black skinned there are, black with pride
Yet shining white in their strengths.

Bitter as gall there may be sweetness
Yet there is bitterness that’s sweet.
There is injustice that does justice
And justice with a deep mislead.

There are many misfits in things:
There is deep hatred with love’s brightness,
There is suffering that light brings
And some unhappy happiness…

English version, Maria Magdalena Biela

DIN VIATA / FROM LIFE

POSTED IN classic poetry, translated Romanian-English April 16, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIN VIATA / FROM LIFE

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.


VIRGIL CARIANOPOL

……………………………

From life

On my door once knocked the Happiness
Coming to the yard called me by name.
I was out, with love in tenderness.
Quickly closed the gate and left the same.

Also the Joy came to see me once.
Came inside and sat beneath bare trees.
Saw no one with whom to talk, and thus
Quietly, took her leave with much appease.

One blessed evening, shining on the street,
My Star also called me – from the sky
I was not gone far, just a few feet
She tightened her skirt and left me sigh.

On my door the Sorrow knocked one day.
Without worry far I have been gone.
She lay down on my doorstep to stay
And she waited until my return.

English version, Maria Magdalena Biela

Loading